Despre arhitectura sentimentelor(496)

Numele lui Tănase Serea îmi este cunoscut de la Cenaclul Literar ,,Mihail Sadoveanu” şi de la şedinţele Societăţii de Haiku din Constanţa, ateliere literare şi dezbateri la care autorul participă alături de noi, membrii acestora care iubim literatura şi arta. Dintre cărţile (Lumina singurătăţii, 1995, Istoria tăcerii, 2000, Cenuşa iluziei, 2004, Drumuri de cenuşă, 2012, Poeme - Antologie de versuri, 2016, Jocul umbrelor, 2017, Cântecul amintirilor, 2019, Floral, 2020, Prizonierul iluziei, 2020), am avut bucuria de a citi două volumaşe de versuri: Jocul umbrelor şi Prizonierul iluziei, ambele apărute la Editura Ex Ponto din Constanţa. Poemele lui Tănase Serea au o tematică diversă, de la eros la Thanatos, de la iubire, la pierderea Androginului, de la fericirea de a fi îndrăgostit la nostalgie, de la iluzie la deziluzie, însă constanta o reprezintă arhitectura sentimentelor pe care le îmbracă într-un limbaj metaforic care sugerează o poetică a înaltului. Eul liric îşi doreşte evadarea din cotidianul sumbru, însă rămâne captiv în ,,jocul umbrelor”, considerându-se ,,Prizonierul iluziei”, după cum se autodefineşte în titlul celui mai recent volum. Placheta Prizonierul iluziei este structurată în două cicluri, Poetica şi Lumina depărtării, lectorul înţelegând tensiunea unui visător, care, asemenea Visătorului lui Lucian Blaga, este ,,Spânzurat de aer printre ramuri/ se frământa…”. Lumina, tăcerea şi cenuşa din volumele lui Tănase Serea sunt de factură blagiană, iar micropoeme sunt ca nişte haikuuri: ,,În arhitectura tăcerii/ gesticulaţia haosului/ impune arderea// în noaptea uitării/ sentimentul stinge/ ultima iluzie// în focul ochilor/ întunericul va desluşi/ doar cenuşă”. (Cenuşă, p. 29). Unele versuri conţin oximoronul specific filosofiei zen: ,,ţipătul tăcerii”; în această tensiune lirică nimicul capătă sens: ,,Cum sângeră apusul peste noi/ Tandru din toamnă, leagănă sfârşitul/ Şi picură ideea de pe foi/ Trăgând cu-ardoare, din nimic, nimicul… N-ai vrut să fim acelaşi tainic vis/ Ce înfiripă în lumină timpul,/ Mă doare-acum când cartea am închis/ Trăgând cu-ardoare, din nimic, nimicul.” (Nimicul, p. 66). Poetul foloseşte multe metafore revelatorii, ca de exemplu: ,,tăcerea închisă în cuvinte” care potenţează misterul şi dă sens nonsensului existenţial. Monologul dezvăluie un spirit analitic şi sensibil, care a adunat în pocalul vieţii multe dureri şi regrete. Ideea de captivitate este redată de metaforele argheziene de tipul esteticii urâtului: ,,pipăi pe ziduri realitatea/ mucegaiul înflorit în aşteptări/ în umbra idealurilor ascunse/ în ochii nopţii legaţi cu Întuneric/ doar lucrurile poetice luminează/ într-un ideal imperfect/ tulburat de tăcerea noastră" (Ideal imperfect, p. 13).

Cartea Jocul umbrelor conţine, de asemenea, două părţi: Acrobatul sentimentului şi Iluziile tăcerii. Poezia înseamnă combustie internă: ,,în poezie, ca şi în iubire, trebuie să arzi/ doar cenuşa să lovească moale/ ochii inimii în lăcrimare”. (Ardere. p. 11) de aceea, stările de melancolie sunt asociate cu toamna, care nu este anotimp, ci un sentiment al tristeţii proiectat în micro şi macrocosmos. Instanţa lirică se autocaracterizează ca Acrobatul sentimentului, un acrobat care se străduieşte să capteze clipa în litera textului, oscilând între efemer şi etern, cuvântul fiind vehiculul prin care se face transferul semantic. Discursul poetic este pe alocuri interogativ, aşa cum rezultă din poemul Risipire de tăcere: ,,ce-aş putea scrie acum/ fără darul zborului/ cu picioarele goale/ înfipte în lutul statuilor sfărâmate/ cu inima iluziei de piatră/ risipire de tăcere… tic-tac tic-tac trece timpul/ în două cuvinte/ viaţa este o ecuaţie complexă/ oscilez între înalt şi adânc/ tot căutând echilibrul/ ce-aş putea scrie acum/ fără darul zborului/ cu inima de piatră/ pentru clipa unei iluzii”. (p. 10) Vocea lirică este în căutarea luminii, dar simte umbrele, intuieşte sacrul cerului şi al iubirii, însă este învăluit de fum şi de cenuşă, motive blagiene din Corăbii de cenuşă, evidenţiind condiţia efemeră a omului, imposibilitatea de a transcende. Poetul este ,,un romantic desuet”, un nostalgic al cuvintelor ,,de catifea de foc” care întrezăreşte îngerii ,,cu aripe de lut” (oximoron care evidenţiază căderea, imposibilitatea zbobului ca în Plumbul bacovian). Poezia este definită ca ,,sentiment”, ,,existenţă călătoare/ îmbogăţind lumina nopţii/ trecut cântând în uitare… poezia este sentiment risipit din amfore ireale”. (p. 41) Nostalgicul priveşte prin Fereastra copilăriei, poem dedicat nepotului autorului, unde întrezăreşte inocenţa gândirii, lumea poveştilor şi lumina roz a ,,clipelor albastre”. În acel spaţiu genuin, în livezile primăverii, se desluşesc şi mâinile mamei care îşi leagănă pruncul, copilăria este toposul de aur al visului, al blândeţii şi al bunătăţii, al bucuriei cunoaşterii şi al fascinaţiei începuturilor. Pentru ca deziluzia să nu fie cutremurătoare, eul liric are un îndemn: ,,nu grăbi timpul/ în urmă rămâne doar uitarea/ umbre lungi de toamnă/ locuind tăcerile/ nu risipi timpul/ clipele pierdute vor fi zaţ…/ nu irosi timpul/ nu închide ochii/ între vis şi realitate/ e doar şovăială”. (În timp, p. 61) Dincolo de poveştile de fum, dincolo de pustiul toamnelor şi al vieţii, rămâne Cuvântul care zideşte, care umple cu sens durata, căci ,,poezia adună sentimente/ Şi le risipeşte estetic/ în universul cuvintelor/ rătăcire în metaforic”. (Poezia adună, p. 71).
 

Rămâne de văzut ce alte volume ne va aduce în dar din Jocul umbrelor cel care este Prizonierul iluziei şi dacă Lumina singurătăţii va fi una salvatoare, dacă va fi una binecuvântată. Lectorul şi timpul vor decide dacă lumina va ieşi învingătoare din acest joc al umbrelor, care, în definitiv, este jocul destinului şi dacă Tănase Serea îşi va continua arhitectura sentimentelor în alte edificii poetice. Vom vedea dacă din ,,câmpul de cuvinte” şi din cenuşă se vor ivi roadele zborului şi ale transcenderii, ale sacrului care depăşeşte profanul existenţei umane.
 

Articole similare

• Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
• Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
• Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
• În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
• Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști