Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
5 dintre SUBIECTELE 
 ZILEI

5 dintre SUBIECTELE
ZILEI(352)

* Războiul din Gaza: După ore întregi de negocieri, Guvernul israelian şi Hamas au convenit asupra unei pauze de patru zile a luptelor pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul a 150 de palestinieni încarceraţi în Israel. Totodată, va fi permisă intrarea ajutorului umanitar în fâşia asediată.

Oficialul Hamas Moussa Abu Marzouk a afirmat că armistiţiul va intra în vigoare joi, la ora locală 10:00 (şi a României). Liderii întregii lumi au salutat pauza umanitară, în timp ce ONG-urile au avertizat că 4 zile nu vor fi de ajuns pentru a putea oferi în Gaza ajutorul de care e nevoie.

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat „extrem de satisfăcut” de viitoarea eliberare a unor ostatici, între care s-ar putea afla trei americani, în timp ce de la Moscova, Maria Zaharova a spus că această pauză umanitară „este exact lucrul la care a îndemnat Rusia încă de la începutul escaladării conflictului”.

Președintele turc Recept Tayyip Erdogan a condamnat în continuare „terorismul de stat și genocidul” comis de Israel și și-a exprimat speranța că Benjamin Netanyahu își va face cât mai repede bagajele.

Israelul a publicat deja numele deţinuţilor palestinieni care ar putea fi eliberaţi în cadrul acordului. Majoritatea sunt bărbaţi până la 18 ani - deţinuţi pentru revolte şi aruncarea de pietre în Cisiordania sau în Ierusalimul de Est. Ceilalţi sunt femei adulte, majoritatea condamnate pentru tentative de înjunghiere teroristă.

 

* În ziua 637 de război Rusia a anunțat că a neutralizat în Marea Neagră patru drone navale ucrainene care se îndreptau către Crimeea şi că a distrus trei drone aeriene deasupra peninsulei anexate. La rândul său, forțele ucrainene au doborât toate cele 14 drone Shahed lansate de Rusia noaptea trecută, au informat Forțele Aeriene ucrainene. În plus, Rusia a lansat o rachetă de croazieră Kh-22 asupra Ucrainei, care nu a reușit să-și atingă ținta și a căzut într-o zonă deschisă a regiunii Zaporojie.

 

* Am mai aflat că portul Constanța a expediat un nivel record de 29,4 milioane de tone de cereale între ianuarie și octombrie.

 

* În Europa, Acordul negociat de eurodeputatul român Siegfried Mureșan (PPE/PNL) privind bugetul UE pentru anul 2024 a fost adoptat, cu largă majoritate, de plenul Parlamentului European. Mureșan spune că Bugetul UE din 2024 cuprinde suficiente fonduri pentru a finanța prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, din care România primește majoritatea fondurilor europene nerambursabile.

 

* Și au fost alegeri în Olanda. Exit poll-urile arată că a câștigat extrema dreapta, care vrea ieșirea din UE și „cruciadă împotriva invaziei islamice”. Partidul de extremă dreapta al lui Geert Wilders a obţinut, potrivit unui sondaj Ipsos, 35 de mandate, o victorie care, dacă se confirmă, va provoca un seism politic până dincolo de frontierele olandeze.
                                               

 

TIMPUL INFO

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.