Totul despre „Venitul minim de incluziune”(473)
VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE
(Legea nr.196/2016, cu modificările și completările ulterioare, privind venitul minim de incluziune – data intrării în vigoare: 01.01.2024)
• Ce este Venitul minim de incluziune
Venitul minim de incluziune este un beneficiu de asistență socială care combină ajutoarele sociale existente și are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială.
Înlocuiește ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG) și alocația pentru susținerea familiei (ASF).
Potrivit actului normativ, venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe categorii de ajutoare financiare:
- ajutor de incluziune – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri sub 275 lei/lună sau 400 lei/lună în cazul persoanelor singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, pentru asigurarea necesităților zilnice de viață;
- ajutor pentru familiile cu copii – ajutorul financiar acordat familiilor cu venituri mai mici de 700 lei/lună, care au în întreținere unul sau mai multi copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului și stimulării participării acestuia în sistemul de educație.
Pentru a beneficia de venitul minim de incluziune, începând cu 01.01.2024, solicitanții care au domiciliul ori reședinta sau, după caz, trăiesc în COMUNA CUMPANA, trebuie să depună până la sfârșitul acestui an, la Primăria comunei CUMPANA, cererea de acordare a venitului minim de incluziune, însoțită de documentele doveditoare și angajamentul de plată.
Odată cu intrarea în vigoare a Venitului Minim de Incluziune, acordarea beneficiilor Venitului Minim Garantat și Ajutor pentru susținerea familiei inceteaza.
Drept urmare, toți beneficiarii actuali de Venit Minim Garantat și Ajutor pentru susținerea familiei trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 01 noiembrie 2023 și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de Venit Minim de Incluziune.
Pentru mai multe informații contactați Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Cumpăna unde veți găsi documentele necesare pentru solicitarea VMI
» Formular standard de cerere pentru acordare VMI
» Declaraţie pe propria răspundere
» Actul de identitate al solicitantului și al membrilor familiei
» Adeverințe de venit pentru toate sursele de venit ale familiei
» Certificat de naștere pentru fiecare copil
» Certificatul de deces pentru oricare membru decedat al familiei
» Dovada școlarizării pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 16 ani
» Angajamentul de plată (pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit)
» Alte documente specifice situației beneficiarului
Documentele pentru solicitarea VMI pot fi trimise prin email la adresa: asistentasociala@primaria-cumpana.ro
https://we.tl/t-0Y0c6rWWZe