Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
„FAMILIAR”, proiecție de gală la Centrul „Jean Constantin”

„FAMILIAR”, proiecție de gală la Centrul „Jean Constantin”(755)


Cel mai recent lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer
va putea fi văzut vineri, 9 februarie, ora 18:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”

Invitați, actorii: Emanuel Pârvu și Iulia Lumânare

 

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada” și casa de producție PARADA FILM, organizează, vineri, 9 februarie, ora 18:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”, proiecția celui de-al cincilea lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer, „FAMILIAR”. Astfel spectatorii din Constanța vor putea vedea filmul în premieră la ei în oraș, în prezența actorilor: Emanuel Pârvu și Iulia Lumânare.

Prezentat în premieră mondială, în selecția celei de-a 27-a ediții a Festivalului Tallinn Black Nights, „FAMILIAR” este un film despre un regizor care își investighează propria familie, forțând accesul la cel mai fragil moment din existența ei.
 

Dragoș, un regizor român, decide să facă un film despre emigrarea familiei sale în Germania, în anii ’80. Dragoș investighează emigrarea, care s-a realizat în condiții suspecte, cu ajutorul fostei sale iubite, Ilinca. Colaborarea îi apropie pe cei doi, dar complică relația lui Dragoș cu logodnica sa. Pe măsură ce acesta se adâncește în trecutul familiei sale, secrete ies la iveală, ducând la dezvăluiri despre legături surprinzătoare cu Securitatea și relația lui Dragoș cu părinții se degradează treptat, în ciuda dorinței sale de a folosi acest film pentru a vindeca vechi răni.

Personajele „își păstrează secretele sau, în timp ce spun un lucru, gândesc altceva. Nu știi niciodată care este adevărul. De asemenea, cred că au o problemă cu ceea ce își amintesc sau cu ceea ce vor să-și amintească”, declara Călin Peter Netzer pentru Variety, după proiecția de la Tallinn.

 

În distribuția filmului, spectatorii îi vor putea recunoaște pe Emanuel Pârvu, Iulia Lumânare, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Victoria Moraru și Vlad Ivanov.

 

Scenariul a fost scris de Călin Peter Netzer și Iulia Lumânare, imaginea filmului este semnată de Barbu Bălășoiu și Andrei Butică. De costume s-au ocupat Judy Shrewbury și Ioana Covalcic, montajul a fost realizat de Dana Bunescu, iar machiajul și coafura de către Gabriela Crețan și Cristina Temelie.

Trailerul poate fi urmărit pe: https://www.youtube.com/watch?v=cgVb-_-HC_k

Filmul este co-produs de Cinema Defacto (Franța), Gaïjin (Franța) și Volos Films (Taiwan). Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer și Oana Iancu, prin casa de producție PARADA FILM.

Pagina de film și bilete: https://www.centruljeanconstantin.ro/movie/familiar

 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.