Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
IZMIR: „Mirciştii” au încântat publicul, la Festivalul Balcanic de Dansuri Populare

IZMIR: „Mirciştii” au încântat publicul, la Festivalul Balcanic de Dansuri Populare(1812)

Săptamâna trecută, în perioada 1-6 decembrie, ansamblul de dansuri populare al Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân”, "Florile Dobrogei", a participat la a IX-a ediţie a Festivalului Balcanic de Dansuri Populare, de la Izmir.

Elevii “mircişti”, însoţiţi de prof. Luminiţa Radu şi prof. Neguţa Petcu, au susţinut o serie de reprezentaţii în faţa publicului, alături de trupe din Muntenegru, Grecia, Slovenia, Bulgaria, Albania, Croaţia, Macedonia, Kososvo şi Bosnia-Herţegovina.

Frumuseţea, vitalitatea, dar şi eleganţa dansului popular românesc i-au încântat atât pe spectatori cât şi pe ceilalţi participanţi, care şi-au exprimat dorinţa de a-i vedea dansând şi la festivalurile organizate în ţările lor.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.