Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța(375)

Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu a avut astăzi o întâlnire constructivă cu reprezentanții companiei norvegiene Green Entrans, domnul Jorn Haugvaldstad, președinte, și domnul Odd B. Skjærseth, partener. Oaspeții au fost însoțiți de domnul Laurențiu-Adrian Lazar, Consul Onorific al Regatului Norvegiei la Constanța.

Ca urmare a adoptării recente a Legii privind energia eoliană offshore din România, compania Green Entrans, care deține tehnologia necesară înființării unor parcuri eoliene marine, este interesată să investească în acest domeniu nou de activitate în Marea Neagră. Reprezentanții companiei norvegiene doreau să afle care este părerea autorităților locale și a comunității locale despre astfel de eventuale investiții în regiune. Aceștia au realizat o prezentare a companiei, proiectelor din portofoliu și avantajelor pe care le dețin.

Domnul viceprimar Ionuț Rusu a evidențiat necesitatea de a atrage investiții străine la Constanța și întreaga deschidere a municipalității de a susține orice companie serioasă care ar dori să vină aici. Investițiile străine pot ajuta orașul să se dezvolte iar nivelul de trai al locuitorilor va crește, odată cu apariția oportunităților de locuri de muncă bine plătite în domeniul energiei regenerabile obținute în Marea Neagră.

„Constanța este centrul unei regiuni în creștere, care poate beneficia de investiții interne și externe fără precedent. Sperăm că orașul nostru va deveni un furnizor de securitate și un centru energetic, tehnologic și inovator la Marea Neagră. Legea offshore tocmai a fost aprobată și sperăm ca aceasta să producă efecte în curând. Deși nu avem putere de decizie în reglementarea acestui domeniu, vom sprijini, în limita competențelor noastre, atragerea de investitori pentru producerea de energie verde în largul Mării Negre. Așadar, vă încurajăm să veniți la Constanța, pentru că orașul oferă oportunități uriașe de investiții”, a declarat domnul viceprimar Ionuț Rusu.  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.