Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Primăria Mihail Kogălniceanu îi invită pe cetățenii comunei la un eveniment inedit,  în perioada 31 mai – 1 iunie

Primăria Mihail Kogălniceanu îi invită pe cetățenii comunei la un eveniment inedit, în perioada 31 mai – 1 iunie(404)

Primarul Ancuța-Daniela Belu anunță organizarea, la Mihail Kogălniceanu, a unui spectacol dedicat celor mici, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Vedetele festivităților vor fi, bineînțeles, cei mici, care se vor bucura de numeroase activități distractive, organizate de administrația locală pentru a sărbători așa cum se cuvine Ziua Copilului.

Pentru aceștia au fost pregătite două zile pline de distracție, care debutează cu un spectacol de magie, reprezentații de jonglerie, piesă de teatru, dar și cinema în aer liber.

Copiii pot participa, de asemenea, la ateliere de creație, concursuri și alte diverse jocuri, spectacol cu animatori și mini discoteca destinată celor mici.

Surprizele nu se opresc aici însă! Programul cu ora și data exactă a fiecărei activități urmând să fie publicată pe 20 mai.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.