Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Mihai Lupu: „Vă invit să descoperiți bogăția și frumusețea acestor obiective remarcabile!”

Mihai Lupu: „Vă invit să descoperiți bogăția și frumusețea acestor obiective remarcabile!”(961)

Cetatea Histria, Cetatea Ulmetum și Regiunea Gastronomică Județul Constanța, obiective ce vor fi promovate la nivel național și internațional, în cadrul Programul Național „România Atractivă”!
 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat Programul Național „România Atractivă”, un demers ce are ca scop reactivarea obiectivelor culturale mai puțin cunoscute, relevante pentru istoria și cultura națională și europeană. Platforma prezintă 12 rute tematice, cuprinzând peste două sute de obiective de vizitat la nivel național, județul Constanța fiind inclus în program cu trei astfel de obiective, în vederea promovării lor la nivel național și internațional.

Astfel, în Ruta Culturală a Cetăților (promovează 31 obiective naționale) au fost incluse:

 

  • Cetatea Histria (sat Istria, comuna Istria), prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre, întemeiată în sec. al VII-lea î.Hr., a reprezentat pentru multă vreme cel mai important centru economic și cultural de la gurile Dunării;
  • Cetatea Ulmetum (comuna Pantelimon), fortificație romano-bizantină de mare importanță în transportul mărfurilor și negustorilor pe drumul central dobrogean, aici descoperindu-se urme de locuire civilă și de cetate din epoca romană sec. II – IV.
  • Un al treilea obiectiv, inclus în Ruta Culturală ,,Traseul Gastronomiei Tradiționale Românești” (promovează 30 obiective naționale), este ,Regiunea Gastronomică Județul Constanța” („Arome și vinuri dobrogene”). Proiectul promovează, pe lângă diversitatea gastronomiei tradiționale locale, și evenimentele cu caracter gastronomic/etnografic/tradițional, producătorii locali de produse tradiționale, precum și meșterii populari și artizani din zonele rurale ale județului Constanța.
  •  

“Există numeroase obiective și destinații în județul Constanța de o frumusețe și valoare aparte, mai puțin cunoscute publicului. Printr-o promovare eficientă, acestea ar putea fi transformate în obiective turistice care să atragă și să fascineze pe toată perioada anului.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat programul național ‘România Atractivă’, un proiect menit să susțină turismul cultural prin punerea în lumină a sute de obiective mai puțin cunoscute, dar cu un potențial inestimabil, atât pentru România, cât și pentru Europa. Județul Constanța a fost inclus în acest program cu trei obiective remarcabile, ce ar putea atrage un flux constant de turiști și contribui astfel la dezvoltarea economică și socială a întregii regiuni.
Cetatea Histria și Cetatea Ulmetum sunt două dintre punctele de interes incluse în Ruta Culturală a Cetăților la nivel național, iar printre atracțiile remarcabile din cadrul Rutei Culturale 'Traseul Gastronomiei Tradiționale Românești' se află și 'Regiunea Gastronomică Județul Constanța', obiectiv ce completează un tablou autentic al aromelor și vinurilor deosebite ale Dobrogei.
Toate acestea au fost integrate în rute turistice personalizabile, ușor de descoperit în platforma multimedia România atractivă, urmând a fi semnalizate și pe teren, prin infrastructură rutieră specifică.
Vă invit să descoperiți bogăția și frumusețea acestor obiective remarcabile prin intermediul platformei multimedia 'România Atractivă'. Veți regăsi informații și materiale fascinante despre istoria și tradițiile acestor locuri unice.”
– Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

 

Proiectul „România Atractivă” este implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu asocierea TERRA BUILDING S.R.L. (lider) și EVENTYA Co S.R.L. (asociat), consorțiul care a câștigat licitația organizată de Minister, în anul 2022. Terra Building S.R.L. este o companie românească specializată în infrastructură rutieră, în timp ce Eventya SRL este o companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel.

Platforma prezintă informații multimedia (video-uri, tururi virtuale, galerii foto, animații 3D, ghiduri audio) care acoperă 5.000 de ani de istorie. În cele peste 2.000 de materiale digitale se poate descoperi, totodată, și aportul minorităților etnice care au contribuit la caracterul unic al patrimoniului cultural românesc. Cele 12 rute ale proiectului ne dezvăluie atât trecutul istoric, de la cetățile antice până la satele cu arhitectură tradițională, cât și experiențe autentice precum peisajele culturale sau deliciile culinare.

Acestea sunt disponibile atât pe website-ul oficial https://romania-atractiva.ro, cât și prin intermediul aplicației mobile „România Atractivă”.


 

 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.