Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Distracția-n bucate

Începe „Festivalul Tradiţiilor și Gastronomiei Pescărești”, ediția a II-a

Distracția-n bucate

Începe „Festivalul Tradiţiilor și Gastronomiei Pescărești”, ediția a II-a(210)

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean ,,Teodor T. Burada” Constanța, în colaborare cu Asociația Patronală RESTO Constanța, organizează, în perioada 24 – 26 mai 2024, la Pavilionul Expozițional Constanța, ,,Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, ediția a II-a. Publicul de la malul mării este invitat, timp de trei zile, la distracție și degustări de bucate alese, în compania muzicii și dansului!

 

Vineri, 24 mai 2024, de la ora prânzului, constănțenii și turiștii se vor bucura, ca de altfel pe durata întregului festival, de o mare varietate de preparate din pește, tradiționale și moderne, vinuri dobrogene premiate și un program cultural-artistic de senzație, cu artiști renumiți ai scenei muzicale românești. Programul cultural-artistic al evenimentului va debuta la ora 16.00, pe ritmuri de DJ, iar de la ora 18.00, pe scenă vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară Raluca Diaconu, Ilie Caraş, apoi, în intervalul orar 19.00 – 20.30, renumitul Ansamblu Folcloric Profesionist „Brâuleţul” din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’, alături de Paul Surugiu „Fuego” și solistele Elena Plătică și Șirin Narenji, urmați, de la ora 20.30, de Georgiana Lobonţ, împreună cu formația sa.

Programul cultural-artistic complet al marelui festin al peștelui, de la Constanța


Vineri, 24.05.2024
Interval orar 16:00 – 18:00 – DJ
18:00 – 18:30 Raluca Diaconu
18:30 – 19:00 Ilie Caraș
19:00 – 20:30 Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” + Paul Surugiu „Fuego”, Șirin Narenji, Elena Plătică
20:30 – 21:15 Georgiana Lobonț & Formația
21:15 – 23:00 DJ

Sâmbătă, 25.05.2024
Interval orar 11:00 – 12:00 Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța
16:00 – 18:00 DJ
18:00 – 18:30 Mirela Pană + Cabaret Unique
18:30 – 19:15 Ionuț Galani + Ansamblul Asteria
19:15 – 19:45 Maria Beatrice Băndoiu
19:45 – 20:15 Gabriel Dumitru
20:15 – 21:15 Miki ex K-pital Live Band
21:15 – 22:00 Raluka & Proiectul Balkanic
22:00 – 23:00 DJ

Duminică, 26.05.2024
13:00 – 17:00 DJ
17:00 – 17:25 Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” + Marilena Bordianu
17:25 – 17:50 Ansamblul „Reabina” Ghindărești
17:50 – 18:15 Ansamblul „Canlar”
18:15 – 18:40 Ansamblul „Elpis”
18:40 – 19:05 Ansamblul „Fidanlar”
19:05 – 19:30 Ansamblul „Iholu”
19:30 – 20:15 Oana Radu Live Band
20:15 – 21:15 Horia Brenciu
21:15 – 23:00 DJ

 

Poftiți la distracție, cu muzică bună, dansuri și bucate alese!
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.