O cârpă spală pe alta(5275)
A fost îngrijorarea urmată de incertitudine. Am trântint de cimentul podelei punga de plastic până cele două pocnituri instantanee i-au făcut pe cei din jurul meu să se arunce jos sau să se ciucească. Am tras pe nas damful pudrei, o descriere minunțioasă a aerului emanat nu o pot face, dar a comportamentului meu omenesc da, bazându-mă pe criteriul timpului, adică pe buna lui întrebuințare.
Plăcerea în acea circumstanță și grija pentru detaliu, mă refer la cele două găuri politico-economice apărute în pungă, mi-au confirmat certitudinea: prețul își începuse urcușul subtil cu doi ani înainte ca premierul ciolaciucs, într-un scurt moment fugitiv al iubirii lui față de electorii care nu-i vor vota asociația politică, să se ivească preocupat de un anume indicator psihologic care contribuie la confortul vieții cotidiene, căci vorba aceea, o cârpă spală pe alta.
Preocuparea sa, însă, este străină moralei sociale și spiritului minunțios, pentru că nu am dibuit cui s-a adresat, expediind în media înclinația lui spre o zeflemea de prost gust: producătorului, transportatorului, manipulatorului, vânzătorului sau cumpărătorului. Interesul de neînțeles pentru cel din urmă mi s-a părut prostesc, certându-l că n-a avut luciditatea necruțătoare și nu i-a reclamat lui personal, la o adresă poștală inexistentă, că prețul detergentului a crescut ca voinicul din povestea cu ascensiunea sa politică, ca să mă refer doar la o zicere din Tratatul despre ce sunt relele a lui Plotin, care spune că răul este un vid, o privare datorată ignoranței și care trebuie umplută prin educație.
Substratul neutru l-am dibuit: nu mai avea cele două găuri ciolaciucsiste, și nu-și mai putea îndeplini funcțiile biologice ca detergent pentru spălatul cârpelor lor. Mai întâi găurile amintite, aflate în fața unei dileme insolubile, cine să le spele cârpele jegoase, s-au adresat milei populare, simțurilor ei care nu ar reprezenta nici un interes din sfera sensibilului, să găsească împreună o soluție –lichidă, solidă, sub forma pudrei –, astfel praful s-ar fi ales de formula lor, alta decât cea a detergentului invocat, de-a-și primeni hainele, lenjeriile și ciorapii, toate înscrise la starea civilă a crizei erotice, salutată între ei cu satisfacția identificării unor fizionomii care lucrează în umbră pentru a strânge bogate recolte de imagini politice.
Delegarea către noi, electorii, de a ne ocupa de duhul cârpelor lor, netransferabil de altfel, fapt ce mă face să exclam ca Flaubert: ,,Ah! Ce descurajare mă cuprinde uneori...!” nu e doar o obrăznicie, ci și o-ncercare de-a arunca către noi fanteziilor lor liberale și socialiste, cărora nu le prevăd un viitor semnificativ.
Focarele de loialitate colectivă, de natura privilegiaților guvernanți identificabili, administratorilor locali și organizațiilor asociațiilor politice, nu sunt purtătoarele unor modele ale vieții locale, regionale sau naționale, ci doar expresiile unei cârdășii pe care, pentru a o desluși nu ai nevoie de prea multe telescoape sociologice, ca să detectezi nivelul de trai; istorice, ca să constați decăderea ca nație și filosofice, ca să-nțelegi, bărbătește, că idealul modern al datoriei morale nu este un capriciu, chiar sugerat fiind de categoria filosofică neîndreptățitul detergent.
Și apoi, știm noi ce fel de detergent folosesc ciolaciucșii? O fi dintr-acela al cărui ambalaj și formulă providențială se sprijină pe postulatul de a trăi bine, de a trăi frumos? Beatitudinea premierului ciolaciucs era inseparabilă de seninătatea îndemnului de a le spăla noi cârpele, fie și în public, acțiunea dorindu-se a deveni un stil de viață specific românesc, supus unui orar zilnic.
Dar dacă epiderma își pierde virtuțile până la a ni se vedea oasele, la ce bun patriotismul galactico-penelisto-pesedist? De ce să facem noi o inimaginabilă greșeală de a ne măsura fraternitatea omenească cu puterea de spălare a unor detergenți folosiți de producătorii de farse și mistere medicinalo-electorale?
Apare apoi și problema uscării lor: pe ce frânghii? Dintr-acele de spânzurat? Și la ce soare? La cel al părinților noștri pe care continuă să-i jicnească zilnic prin intermediul televiziunilor de stat sau de nișă?
Să-și spele cârpele între ei când: ,,Cei doi domni cu trompete / Târziu ce cîntă-n baia lor / Au drept maestru-un gorobete / Care-i acolo doar în zori”.
Altfel, fii ce vei voi, prea puțin îmi pasă. De libertatea mea, însă, sub orice formă de manifestare a ei, îmi pasă.
