Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
La Mangalia, s-a deschis Centrul Social "Sfântul Mina". Profesorii vor munci gratis aici

La Mangalia, s-a deschis Centrul Social "Sfântul Mina". Profesorii vor munci gratis aici(958)

La Protoieria "Callatis" din Mangalia, s-a deschis Centrul Social "Sfântul Mina", unde copiii oraşului, care provin din familii nevoiaşe pot servi zilnic o masă caldă. Construcţia clădirii a presupus eforturi financiare mari susţinute de autorităţile locale şi Parohia Sfântul Mina", valoarea investiţiei ridicându-se la 260 de mii de lei. Centrul a fost amenajat în cursul acestui an şi cuprinde dotări la standarde europene, respectiv: bucătărie profesională, sală de mese cu o capacitate de 50 de locuri, grupuri sanitare atât pentru copii, cât şi pentru personalul din centru, cameră specială pentru legume, etc. Prima masă caldă a fost oferită copiilor, încă de la începutul Postului Crăciunului, urmând ca, din luna ianuarie, centrul să funcţioneze permanent.

”Acţiunile noastre nu se vor opri aici. Anul viitor vom înfiinţa un centru similar şi în Cartierul de case din Mangalia, unde locuiesc familii cu mulţi copii cărora părinţii nu le pot asigura, de cele mai multe ori, traiul zilnic", a declarat edilul Cristian Radu.

La rândul său, protoiereul Mangaliei, Vasile Cîrlan, a precizat că slujitorii bisericii se implică şi în acţiuni sociale, prin eforturi financiare proprii, locaţia din curtea Bisericii "Sfântul Mina" fiind a treia de acest gen, realizată de Protoieria Mangalia. Celelalte două spaţii sunt în localităţile Amzacea şi General Scărişoreanu. "Împreună cu preotul Sorin Cîrlan şi cu ceilalţi preoţi din oraş, ne-am îndreptat atenţia către aceste comune, deoarece problemele existente în acele zone sunt mult mai numeroase, iar acum am venit cu acest Centru Social în Mangalia. Pentru anul 2014 ne-am propus înfiinţarea unui alt centru la Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Mangalia. Problema cea mare este legată de fonduri. Sunt mulţi care critică, în schimb dacă le soliciţi ajutorul îţi întorc spatele. Cu toate neajunsurile, proiectul nostru va merge mai departe şi îi invităm pe toţi cei care doresc să se implice în sprijinirea acestor copii să vină alături de noi", a precizat preotul Vasile Cîrlan.

Pe viitor, în cadrul centrului, vor activa pe bază de voluntariat cadre didactice, care vor susţine cursuri cu aceşti copii, anunță Primăria Mangalia.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.