Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
„PHOENICIA, FAMILIA TUTUROR”, proiectul de suflet inițiat de dr. Mohammad Murad

„PHOENICIA, FAMILIA TUTUROR”, proiectul de suflet inițiat de dr. Mohammad Murad(312)

 

„15 AUGUST este o zi specială! 💙
🇹🇩Ziua Marinei Române🇹🇩
🇹🇩Ziua Sfântei Maria🇹🇩

Doresc tuturor care poartă acest nume Sfânt LA MULȚI ANI plini de emoție și speranța că mereu veți purta în suflet iubirea, împăcarea și credința de care aveți nevoie în toate deciziile pe care luați în această viață.

Mă bucur că am ocazia să fiu gazda a peste 8000 de turiști care se află pe Litoralul Românesc, iar colegii mei nu au întârziat să vă surprindă cu cele mai frumoase clipe trăite în Familia Phoenicia.

În cultura mea și în cultura tuturor nu este de ajuns să adresezi doar cuvinte, ci trebuie să întinzi și o mână de ajutor celor care au nevoie de speranță.

Gândurile mele s-au dus mai departe către copiii care trăiesc în centrele de plasamente din întreaga țară.

Dați-mi voie să dau startul inițiativei intitulate “Phoenicia, Familia Tuturor” invitând copiii din toate CENTRELE DE PLASAMENT din ȚARĂ să petreacă un sejur GRATUIT pe Litoralul Românesc, PACHETE DISPONIBILE pentru centrele de plasamente din întreaga țară şi sunt oferite în număr de 2000 pachete, cu TITLU GRATUIT.

Nu rămâne decât ca, conducerea acestor centre de plasament să contacteze grupul Phoenicia pentru organizarea acestor deplasări.

🌈 Pachetele sunt disponibile în perioada 18 August-9 Septembrie. 🌈

Locații:
📍Phoenicia Blue View Olimp
📍Phoenicia Holiday Resort Mamaia

☎️ Informații la telefon: +40 34 173 3040 și +40 735 005 050

💌 Email: info@phoeniciaholiday.ro & info@phoeniciablueview.ro

Încă o dată doresc tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian, Marinel și derivatele la mulți ani!

Așa sa ne ajute Dumnezeu!”
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.