Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Campanie preventiv-informativă privind lucrările pe domeniul public

Campanie preventiv-informativă privind lucrările pe domeniul public(756)

Până la data de 1 noiembrie 2024, Direcția Generală Poliția Locală Constanța desfășoară o campanie de informare și prevenire, având ca scop clarificarea și aducerea în atenția operatorilor economici și persoanelor fizice a prevederilor Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 433/2024. Aceasta stabilește normele care reglementează execuția lucrărilor tehnico-edilitare pe domeniul public și/sau privat al municipiului Constanța.

Obligațiile principale revin persoanelor fizice, juridice și deținătorilor de rețele în ceea ce privește execuția tuturor lucrărilor de întreținere, supraveghere, reparații, avarii și intervenții planificate, precum construirea și reabilitarea rețelelor tehnico-edilitare, branșamentele și racordurile.

Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni contravenționale, cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei, precum și interdicția de a desfășura lucrări pe domeniul public timp de un an, conform HCL nr. 433/2024.

Obligații esențiale:
- Delimitarea clară a perimetrului lucrărilor și respectarea acestuia conform autorizației de construire;
- Obținerea acordului pentru restricționarea traficului de la administratorul drumului, în cazul în care lucrările afectează circulația;
- Încărcarea locației exacte a lucrărilor în aplicațiile Google Maps și Waze;
- Menținerea sistemelor de dirijare a circulației și asigurarea condițiilor optime pentru traficul rutier și pietonal;
- Utilizarea mașinilor speciale pentru tăiat beton/asfalt, echipate corespunzător, pentru a nu deteriora structura drumurilor;
- Semnalizarea corespunzătoare a punctelor de lucru, inclusiv cu balize și indicatoare reflectorizante, pentru prevenirea accidentelor;
- Folosirea indicatoarelor rutiere temporare conform standardelor în vigoare (SR 1848/1-2011);
- Evitarea dezafectării instalațiilor edilitare și prevenirea acoperirii acestora prin asfaltare sau betonare;
- Montarea de panouri informative la toate punctele de lucru, cu detalii precum numele lucrării, beneficiarul, proiectantul, constructorul, datele de contact și autorizația de construcție;
- Efectuarea testelor de laborator pentru verificarea calității materialelor și a gradului de compactare;
- Asigurarea echipamentului de protecție adecvat pentru lucrători, conform normelor de protecția muncii;
- Permisiunea controlului din partea autorităților competente și prezența documentelor necesare la fața locului pe durata lucrărilor;
- Asigurarea unui personal desemnat, echipat corespunzător, pentru dirijarea traficului în timpul intervențiilor pe domeniul public.

Aceste reglementări se aplică pentru toate tipurile de lucrări pe domeniul public și/sau privat al municipiului Constanța, inclusiv cele aflate în garanție după reabilitare sau modernizare.

Respectarea acestor norme este esențială pentru asigurarea siguranței și bunei desfășurări a lucrărilor.

Rugăm atât persoanele fizice, cât și cele juridice să respecte prevederile acestui regulament. 

 

Pentru mai multe informații, accesați site-ul www.primaria-constanta.ro, secțiunea "Despre instituție" – "Consiliul Local" – "Proiecte de hotărâri".

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.