Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

SFÂNTA BOBOTEAZĂ la CONSTANŢA: Tradiţionala îmbrânceală şi… inediţii măgari, la împărţirea apei sfinţite!(1230)

În această dimineaţă, Sfânta Liturghie de la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Constanţa, a fost oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. După slujbă, soborul de preoţi, în frunte cu IPS Teodosie, a pornit, de la ora 11.30, într-o procesiune, spre faleza Cazinoului din Constanţa, unde a avut loc slujba de sfinţire a apelor.

După ceremonia religioasă, Arhiepiscopul Tomisului a urcat într-o şalupă şi a plecat în larg, pentru a arunca în apă trei cruci din lemn, aşa cum cere tradiţiei.

30 de flăcăi, aflaţi pe trei nave, s-au aruncat în mare, pentru recuperarea crucilor şi aducerea lor la mal. O cruce a fost scoasă de către un constănţean, în vârstă de de 25 de ani. Acesta a declarat reprezentanţilor presei locale că… este pentru întâia oară când reuşeşte acest lucru, din cinci încercări! Ceilalţi doi tineri care au recuperat crucile nu au ieşit la mal, ci s-au întors pe nava cu care ajunseseră în larg, pentru a fi debarcaţi în Portul Turistic “Tomis”.
La ora ceremoniei religioase, la Constanţa, temperatura aerului era de nouă grade Celsius. Totuşi, printre cei care au sărit în mare s-a aflat şi un tânăr care avea doar… costum de baie, şi nu costum de scafrandru, ca ceilalţi, el spunând că apa a fost mai… caldă decât se aştepta! A adăugat că a fost o experienţă inedită.
Arhiepiscopul Tomisului a declarat, după ce a revenit din larg, că îşi doreşte ca viaţa oamenilor să fie mai liniştită în acest an, aşa cum… a fost şi marea în această zi!


După încheierea ceremoniei religioase, credincioşii prezenţi pe faleza cazinoului au luat, efectiv, cu asalt (!) zona special amenajată, unde cei peste 200 de jandarmii mobilizaţi (!) au împărţit sticle de plastic, cu apă sfinţită. Oamenii legii au montat mai multe garduri pentru a delimita zona în care se aflau lăzile cu sticluţe. Mulţi dintre oameni s-au înghesuit şi s-au îmbrâncit, CA ÎN FIECARE AN!, sperând să fie… printre primii care iau aceste sticle, deşi jandarmii i-au asigurat că “pet”-urile ajung pentru toată lumea!


După ce toţi credincioşii au luat sticle cu apă sfinţită, mai multe care trase de cai şi… măgari (!) (în trecut se foloseau boi, cu cravată de … pionier, la grosul lor gât) au plecat pe principalele artere rutiere ale Constanţei, pentru a împărţi apă sfinţită credincioşilor care nu au putut ajunge la ceremonia religioasă.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.