Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Concert Ada Milea & Bobo Burlăcianu organizat de Teatrul de Stat Constanța 
de Ziua Culturii Naționale

Concert Ada Milea & Bobo Burlăcianu organizat de Teatrul de Stat Constanța
de Ziua Culturii Naționale(258)

Pentru a celebra Ziua Culturii Naționale, Teatrul de Stat Constanța organizează, în 15 Ianuarie 2025, un concert extraordinar susținut de artiștii Ada Milea și Bobo Burlăcianu.


„Concert în 2” va avea loc la Sala Studio BCR, din strada Ion Lahovari nr. 2A, sală de curând renovată, începând de la ora 19:00.

 

Concertul va cuprinde piese atât de pe albumele Adei Milea, dar mai ales din spectacolele realizate de Ada Milea la numeroase teatre din țară, multe dintre ele premiate, toate cu un mare succes la public. Când vorbește despre aceste concerte pe care le susține împreună cu artistul Bobo Burlăcianu, Ada Milea spune că ele cuprind „cântece evadate din teatru”.

 

Astfel, publicul constănțean va putea asculta cântece din „Chirița în concert”, după Vasile Alecsandri, care în anul 2019 a obținut Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, din spectacolul „Alcool”, pe texte ale poetului Ion Mureșan, din „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă, de pe albumul „Cântece de iarnă” etc. De asemenea, cântece ale Adei Milea după texte de Gellu Naum vor fi, într-un fel, preludiul spectacolului pe care solista, actrița și regizoarea Ada Milea îl montează, în această perioadă, la Teatrul de Stat Constanța.

 

Concertele Adei Milea reprezintă o interesantă și plăcută îmbinare de muzică, teatru și reinterpretare a unor texte din literatura română, ceea ce le face adecvate în cea mai mare măsură pentru celebrarea Zilei Culturii Naționale într-un teatru.

Așadar, publicul constănțean este invitat la un concert interactiv, în care protagoniștii își adaptează repertoriul și după sugestiile și reacțiile spectatorilor.

*******


Reprezentând data nașterii poetului Mihai Eminescu (1850 - 1889), ziua de 15 ianuarie a fost desemnată ca Zi a Culturii Naționale prin legea 238 din 7 decembrie 2010 și este celebrată anual în majoritatea instituțiilor culturale din țară.


*******


Biletele la concert pot fi achiziționate atât online, de pe platformele partenere, Bilet.ro și Mystage.ro, cât și de la Agenția de bilete a TSC, din bd. Tomis nr. 97.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.