Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Senatorul Felix Stroe susține că nu a fost lucrător/colaborator al Securității

Senatorul Felix Stroe susține că nu a fost lucrător/colaborator al Securității(276)

   În urma unor acuzații nefondate și denigratoare, aduse în spațiul media național și local, președintele Organizației Județene PSD Constanța, senatorul Felix Stroe demontează fără echivoc, prin documente, aceste calomnii:
 

 

           „ Într-o ULTIMĂ încercare de a lămuri, o dată pentru totdeauna, chiar și pentru cei de rea credință, disputa legată de acuzațiile defăimătoare și neadevărate, cum că aș fi fost colaborator sau/și informator al Securității, doresc să subliniez încă o dată afirmațiile neechivoce, așa cum au fost ele formulate în cele două Adeverințe, eliberate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), chiar la solicitarea mea, în anii 2009 și 2013:


          - Adeverința nr. 471/29.01.2009: „ADEVERIM prin prezenta că NU EXISTĂ DATE ORI DOCUMENTE din care să rezulte calitatea de LUCRĂTOR SAU DE COLABORATOR AL SECURITĂȚII, în sensul legii, cu privire la domnul Stroe Felix”: (s.n.)
           - Adeverința nr. 1944/06.06.2013 arată că s-a încercat recrutarea mea de către fosta Securitate, când eram doar un copil, în al doilea trimestru al clasei a X-a, dar nu există NICIUN ANGAJAMENT semnat de mine, pentru că am refuzat acest lucru, motiv pentru care AM FOST ABANDONAT un trimestru mai târziu, când eram același copil, la data de 06.03.1973. La rândul său, această nouă adeverință se încheie cu: „ADEVERIM astfel prin prezenta că elementele mai sus prezentate NU SE CIRCUMSCRIU prevederilor art. 2 lit. A și b din OUG 24/2008, astfel că domnului Felix Stroe NU I SE POATE ATRIBUI CALITATEA DE LUCRĂTOR/COLABORATOR AL SECURITĂȚII”. Aceste adeverințe nu au fost contestate de nimeni, niciodată, deși exista această posibilitate.


            Prin urmare, în opoziție cu aceste acte oficiale și cu titlu definitiv, oricare afirmații și interpretări tendențioase, pe această temă, sunt neadevărate, de rea credință, defăimătoare și insultătoare, motiv pentru care, pe viitor, îmi rezerv dreptul de a-mi apăra onoarea și cariera profesională – inclusiv funcțiile și atribuțiile date, în calitate de senator al României - în fața instanțelor de judecată.”

                                                                               Senator Felix STROE

 

*Vă tansmitem, în subsol, Adeverința nr. 471/29.01.2009, eliberată de CNSAS, transmisă de senatorul constănțean.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.