VEZI CUM OBŢII FINANŢARE PRIN SCHEMA DE AJUTOR MINIMIS! Şi Patronatul IMM Constanţa organizează un seminar de prezentare. Ministrul Grapini despre ameliorarea sistemului de selecţie(2364)
Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PIMM) Constanța anunţă organizarea unui seminar de prezentare a SCHEMEI DE AJUTOR DE “MINIMIS”.
Scopul evenimentului constă în prezentarea condiţiilor de finanţare, pentru schema de ajutor de MINIMIS, instituită prin Hotărârea de Guvern (HG) nr. 274 / 2013.
Schema de ajutor de MINIMIS are drept obiectiv stimularea realizării de investiţii, de către întreprinderile mici şi mijlocii, ca şi crearea de noi locuri de muncă.
Seminarul este adresat celor care intenţionează să aplice o cerere de finanţare, pentru accesarea ajutoarelor de MINIMIS.
Evenimentul va avea loc în municipiul Constanţa, la sediul Băncii “Transilvania”, de pe Bulevardul Mamaia, nr. 134, în data de 13 ianuarie 2014, între orele 13.00 – 15.00.
Confirmarea participării este obligatorie. Participarea reprezentanţilor IMM-urilor este gratuită, cu excepţia consultanţilor şi a reprezentanţilor companiilor de consultanţă.
Cine poate să obţină ajutorul de MINIMIS
Ajutorul de MINIMIS de până la 100.000 de euro poate fi acordat oricărui IMM din România, care îndeplineşte următoarele conditii:
Desfăşoară activitatate economică de cel puţin 1 (un) an de zile, iar codul CAEN cu care acceseaz[ programul este autorizat cu cel puţin 3 (trei) luni înaintea înscrierii online.
Nu a mai primit ajutoare de MINIMIS, în ultimii 3 (trei) ani, mai mari de 200.000 de euro.
Se angajează să creeze noi locuri de muncă, până la finalizarea investiţiei.
Nu are datorii la bugetul de stat.
Nu intră în categoria întreprinderilor în dificultate.
Nu îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului, acvaculturii, producţiei primare de produse agricole, transformării şi comercializării produselor agricole, sectorului cărbunelui.
Câţi bani sunt oferiţi
Statul oferă un ajutor de MINIMIS de până la 100.000 de euro, complet nerambursabili, cu o contribuţie de 10% din valoarea, fără TVA!, a investiţiilor. TVA-ul nu este eligibil, în cadrul proiectului, şi trebuie suportat de către beneficiar.
În momentul încheierii contractului de finanţare, IMM-ul trebuie să facă dovada capacităţii de susţinere a contribuţiei proprii, de 10%.
Pe ce se pot cheltui aceşti bani
Cheltuielile eligibile legate de investiţiile, în active corporale, sunt următoarele:
Realizarea de constructii noi cu destinaţii: industrială, invăţământ, ştiinţă, cultură şi artă, ocrotirea sănătăţii, asistenţă socială, cultură fizică şi agrement, precum si prestarea altor servicii, în vederea desfăşurării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare.
Achiziţia de construcţii din aceleaşi categorii precum cele de mai sus.
Echipamente tehnologice: maşini, utilaje si instalaţii de lucru.
Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare.
Mijloace de transport neînmatriculabile, pentru susţinerea activităţii întreprinderii.
Echipamente IT.
Decontările se pot face în maximum 3 (trei) trageri anuale, în fiecare an, până în 2015.
Cum se face înscrierea
Pentru obţinerea ajutorului de MINIMIS, potentialii beneficiari trebuie să se înregistreze online, cu o cerere de acord pentru finanţare, ce se va realiza conform prevederilor “Ghidului solicitantului”. Înscrierea online va fi deschisă timp de 10 (zece) zile, deschiderea acestora urmând să fie anunţată cu 5 (cinci) zile înainte, pe site-ul Direcţiei pentru Implementarea Programelor pentru IMM-uri. Potrivit unui anunt făcut deja, înscrierile vor începe pe data de 15 ianuarie 2014, la ora 10.00 şi vor dura până pe 24 ianuarie, la ora 20.00.
Cum se face evaluarea
Evaluarea dosarelor se face în funcţie de un punctaj, care poate fi calculat folosindu-se criteriile de mai jos
După terminarea perioadei de 10 (zece) zile de înscriere online, se va afişa o listă, cu cei eligibili pentru obţinerea finanţării (care au obţinut un punctaj de minimum 60 de puncte!), urmând ca aceştia să depună toată documentaţia necesară, inclusiv planul de investiţii, în termen de 10 (Zece) zile lucrătoare, la sediile OTIMMC din ţară.
Bugetul iniţial trebuie să ajungă pentru un număr minim de 1100 IMM-uri, acesta fiind consumat în ordinea descrescătoare al punctajului.
La punctaje egale, diferenţa va fi dată de următoarele criterii de departajare: domeniul de activitate, numărul de angajaţi, categoria de IMM, locaţia implementarii şi profitul obţinut.
Este uti a fi consultate, pe site – ul ministerului de resort (pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism) , “Ghidul Solicitantului”, şi H.G. nr 274, 453 si 848, care reglementează programul.
Maria Grapini, ministrul de resort: “Am eliminat controversata regulă de selecţie Primul venit – Primul servit!”…
Maria Grapini, Ministrul delegat pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism a făcut câteva importante precizări pe această temă, a schemei de ajutor MINIMIS, spre sfârşitul anului trecut (noiembrie 2013), în cadrul Conferintei Naţionale “Finanţarea programelor dedicate tinerilor, în perioada programatică 2014 – 2020″, anunţând că, odată cu înscrierile pentru programul de MINIMIS 2014 ( care vor demara pe 15 ianuarie 2014, acestea urmând să se desfăşoare online până pe 24 ianuarie), va fi eliminată, astfel, în premieră, controversata regulă “primul venit - primul servit”, care a funţionat până acum şi a stârnit numeroase reacţii negative!.
Programul de MINIMIS - 2014 va oferi un ajutor financiar, nerambursabil, de până la 100.000 de euro, acesta reprezentând 90% din valoarea întregului proiect, restul fiind suportat de către beneficiar.Acesta trebuia sa facă dovada posibilităţii susţinerii părţii proprii, în momentul semnării contractului de finanţare.
În cadrul aceleiaşi conferinţe, ministrul delegat Maria Grapini a declarat că bugetul dedicat programelor desfăşurate de către Direcţia pentru Implementarea Programelor pentru IMM-uri (DIPIMM), pentru anul 2014, este cel mai mare din ultimii ani, ajungând la aproximativ 60 de milioane de lei! Printre acestea s-au amintit: “SRL-D”, “Start”, “Comerţ” şi “Femeia Manager”.
Ungurii ne copiază, dar… finanţează mult superior!
Este de menţinat că, spre comparaţie, programul “SRL-D” a constituit sursa de inspiraţie pentru guvernul Ungariei, care l-a implementat într-o formă îmbunătăţită, pe plan local, cu un buget anual de 25 de milioane de euro, de aproape… 5 (cinci) ori mai mare decât cel din România, deşi populaţia totală este una mult mai mică!...