Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Gigi Becali nu se află printre deținuții selectați pentru a munci în afara Penitenciarului Poarta Albă(1180)

Omul de afaceri Gigi Becali nu a fost selectat joi pentru a face parte din primul grup de deținuți de la Poarta Albă care vor munci la academia de fotbal a lui Gheorghe Hagi, acesta având însă șanse să fie selectat în urma viitoarelor întruniri ale comisiei de specialitate din cadrul penitenciarului care face respectivele selecții.

Comisia pentru selectarea persoanelor private de libertate se va constitui săptămânal, în urma încheierii de contracte de prestări servicii atât cu Academia de fotbal Gheorghe Hagi, cât și cu alți solicitanți de forță de muncă, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al penitenciarului din județul Constanța, Gabriel Botezan.
Reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă și cei ai academiei lui Hagi au încheiat miercuri un contract de prestări servicii, contract pentru care angajatorul a făcut o solicitare în acest sens la finalul anului trecut.
Directorul penitenciarului, Gelu Dănuț Dincă, a informat miercuri că administrația instituției pe care o reprezintă a primit o solicitare din partea SC Fotbal Club Viitorul SA în vederea încheierii unui contract de prestări servicii, activitate care a fost finalizată în ziua menționată.

"Obiectul contractului prevede ca penitenciarul să asigure un efectiv de persoane private de libertate, în vederea prestării unor activități lucrative în domeniul întreținere terenuri sportive și clădiri, interior și exterior. În perioada următoare, comisia constituită la nivelul penitenciarului va selecționa persoanele private de libertate care corespund criteriilor solicitate de angajator, cu respectarea prevederilor legale în vigoare", a anunțat, printr-un comunicat remis presei, șeful Penitenciarului Poarta Albă.
La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, Gigi Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim semideschis.
Becali este condamnat la pedepse cu închisoarea în mai multe dosare, având de executat trei ani și șase luni de detenție.

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.