De Dragobete, DNA îi vizitează pe îndrăgostiții (de banii) Portului Constanța!(290)
Așa după cum v-am mai informat în edițiile anterioare, DNA București a declanșat o amplă anchetă, în Portul Constanța, referitoare la acuzațiile de „luare de mită și dare de mită în valoare de circa 6 milioane de euro, abuz în serviciu, și trafic de influență”.
În această dimineață, s-a declanșat o acțiune de amploare la 41 de firme și domicilii din Constanța, Eforie, Năvodari, Constanța Sud Agigea, care au fost percheziționate și preluate documente și alte probe.
Printre cei vizați, este și președintele Organizației Municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, a cărui vilă din Faleză Nord a fost „vizitată” de mascați.
De asemenea, în vizorul DNA au intrat și alte nume grele: Bogatu, Pilcă, Ion Dumitru(vamă), Jean Paul Tucan, Emil Banias, Petrică Buduru(afaceri), dar și directorul comercial APMC George Vișan și alți funcționari din port.
Administrația Porturilor Maritime, prin directorul general și financiar, și-a exprimat disponibilitatea totală pentru punerea la dispoziția procurorilor DNA a tuturor documentelor și a informațiilor solicitate, în sprijinul desfășurării anchetei.