Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Leul se apropie de minimul istoric în raport cu euro(1334)

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere cu 1,57 bani, la 4,5447lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni şi foarte aproape de maximul din 2013.

O rata de schimb superioară, de 4,5535 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 7 iunie. Acest nivel reprezintă si nivelul maxim al anului precedent.


Leul a început să scadă semnificativ încă de miercuri seara, traiectoria fiind influenţată de declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, după prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al băncii centrale pe probleme de politică monetară.

Isărescu a afirmat miercuri că moneda naţională ar trebui să scadă după reducerea dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la lei, precizând, totodată, că se teme că un astfel de scenariu s-ar putea să nu aibă loc, deşi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%. Guvernatorul BNR a calificat, totodată, variaţii de 5% ale leului drept "normale".

"Credem că mişcarea (scăderea leului - n.r.) nu este susţinută de o schimbare a sentimentului investitoilor faţă de activele locale, întrucât deprecierea de circa 1% de ieri a leului a avut loc pe fondul unor evoluţii plate ale monedelor regionale (...) Ne menţinem astfel perspectiva pozitivă asupra leului şi credem că deprecierea recentă va fi corectată", se arată într-o analiză ING Bank transmisă vineri.

În sesiunea de joi, rata de schimb a fost de 4,5290 lei/euro.

Leul a pierdut teren şi faţă de dolarul american, rata de referinţă leu/dolar urcând la 3,3432 lei/dolar, atingând, astfel, cel mai ridicat nivel din 18 septembrie. La data menţionată, cursul a fost de 3,3504 lei/dolar.
Totodată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,6616 lei/franc la 3,6822 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,5370 - 4,54 lei/euro, peste intervalul înregistrat joi seara, când schimburile s-au perfectat la 4,5300 - 4,5325 lei/euro.

Leul a continuat să se deprecize, iar la jumătatea zilei operaţiunile s-au realizat la 4,5430 - 4,5440 lei/euro.
Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au rămas la 0,57 - 1,08% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână se plasau la 0,7 - 1,2% pe an.

Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut de la 2,1% la 2,03% pe an.

Sursa: Mediafax.ro
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.