Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Festivalul „Publius Ovidius Naso”, o călătorie în timp pe urmele poetului exilat

Festivalul „Publius Ovidius Naso”, o călătorie în timp pe urmele poetului exilat(259)

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) au participat în perioada 19-20 martie la o serie de activități din cadrul Festivalului “Publius Ovidius Naso”, organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, în colaborare cu instituții partenere.

Astfel, în Sala „Liliana Lazia” din cadrul bibliotecii, colaboratorul MINAC, dna. dr. cercetător Livia Buzoianu a participat la dezbaterea liberă Ovidiana – Cum îl percepem pe Ovidius astăzi?, acțiune la care au luat parte membrii Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Reputat arheolog, cercetător și autor a numeroase cărți și articole de specialitate, doamna Livia Buzoianu este în același timp editorul unui volum de excepție, Tristele și Scrisori din Pont, o lucrare bilingvă (româno-latină) lansată în anul 2019 și care conține operele scrise de marele poet latin, în exilul său de la Tomis.

În cadrul aceluiași Festival Ovidius, MINAC a organizat un tur ghidat în Piața Ovidiu și Peninsulă, activitate în cadrul căreia cei peste o sută de participanți au aflat detalii inedite despre Piața ce poartă numele poetului, despre cum arăta cetatea Tomis în urmă cu două milenii, precum și despre statuia simbol inaugurată la Constanța în anul 1887.

Un alt eveniment din cadrul festivalului a fost un simpozion desfășurat în Sala Evenimente a Bibliotecii Județene. Cu această ocazie, specialistul MINAC, dr. Cristian Cealera a prezentat comunicarea Pe urmele lui Ovidius, la Constanța.

 

Aflat la prima sa ediție, festivalul organizat de către Biblioteca Județeană “Ioan N Roman”, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și alte instituții constănțene, s-a bucurat de un real succes în rândul publicului constănțean.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.