Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

PNŢCD: „Prin organizarea referendumului în două zile, USL pregăteşte fraudarea alegerilor europarlamentare!”(1062)

Sub semnătura liderilor naţionali Aurelian Pavelescu (preşedinte) şi Vlad Moisescu (prim – vicepreşedinte), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin – Democrat a transmis, în cursul acestei zile, un comunicat de presă, conţinând o reacţie dură faţă de proiectul USL de a organiza un referendum asupra modificărilor la Constituţie, simultan cu alegerile europarlamentare, de la sfârşitul lunii mai a. c. Iată textul primit de media:

„Partidul Naţional Ţărănesc Creştin - Democrat consideră că decizia USL, de organizare simultană a alegerilor europarlamentare şi a referendumului de revizuire a Constituţiei, arată dispreţul actualei puteri faţă de statul de drept, faţă de Uniunea Europeană şi, mai ales, faţă de interesele românilor.
Pe de-o parte, decizia USL încalcă flagrant recomandările Comisiei de la Veneţia, potrivit cărora alegerile europarlamentare nu ar trebui suprapuse niciunui proces electoral intern al statelor membre!
Pe de altă parte, prin decizia de astăzi, USL încearcă să folosească, în propriul beneficiu, pe post de instrument politic şi electoral, un referendum esenţial pentru viitoarea organizare şi funcţionare a statului român, pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor. Avem toate motivele să afirmăm faptul că, prin organizarea referendumului în două zile – fapt ce aminteşte de vremurile de tristă amintire ale guvernării lui Adrian Năstase – , USL pregăteşte fraudarea alegerilor europarlamentare.
PNŢCD face apel la toate partidele de dreapta, din opoziţie (PDL, Forţa Civică, PMP), să vină alături de noi, pentru a construi, împreună, o strategie de apărare a românilor şi a statului român, în faţa tentativei de fraudă electorală şi instituţională a actualei Puteri.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.