Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Mariana Gâju:„De 1 Mai,cel mai frumos dar este cel pe care Dumnezeu ni l-a dat prin această zi minunată, însorită!”

Mariana Gâju:„De 1 Mai,cel mai frumos dar este cel pe care Dumnezeu ni l-a dat prin această zi minunată, însorită!”(286)

Comuna Cumpăna a sărbătorit cu bucurie, conform tradiției, Ziua Internațională a Muncii, prin organizarea unei „Serbări Câmpenești de 1 Mai”, un eveniment devenit reper în viața comunității, desfășurat în binecunoscuta locație de pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Organizat de Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna, evenimentul din acest an a reunit sute de locuitori ai comunei, familii și invitați din localitățile învecinate, într-o zi de sărbătoare autentic românească, în aer liber, cu spectacole, activități pentru copii, momente de recunoaștere a performanței și bineînțeles bucate alese cât puteai vedea cu ochii.

Prezentă pe scenă, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju a ținut un scurt discurs: „Dragi locuitori ai comunei Cumpăna, dragi prieteni ai comunei noastre dragi Cumpăna, bine ați venit la cea de-a 22-a ediție a sărbătoririi Zilei Muncii, zilei de 1 Mai!“ ... Cel mai frumos dar este cel pe care Dumnezeu ni l-a dat prin această zi minunată, însorită. Pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră ne bucurăm de aer liber, de iarbă verde și dorim ca acest spectacol care deja se desfășoară pe scenă să îi atragă pe cât mai mulți cumpăneni, pe cât mai mulți prieteni pentru a sărbători Ziua Muncii”.

Pe scena amplasată în inima naturii, zeci de artiști, ansambluri folclorice, interpreți locali și invitați speciali au adus în fața publicului un program artistic bogat, în care s-au regăsit dansuri tradiționale din toate zonele țării, cântece populare, muzică și dansuri aromâne, grecești și turcești, precum și momente de dans sportiv și modern și recitaluri muzicale moderne sau de petrecere.

Au evoluat pe scenă:

- Ansamblurile folclorice ale comunei “Boboceii Cumpenei”, “Mugurașii Cumpenei”, “Doina Cumpenei” și “Româncuța”, coordonate de coregraful Constantin Olteanu;
- Solistele ansamblurilor: Teodora Vlădășel, Ilia Coman, Sara Vătafu, Cristiana Slujitoru, Andreea Scurtu;
- Ansamblul turcesc “Kardelen”, coordonat de doamna profesor Firdes Musledin;
- Grupul “Lira Folk”, coordonat de doamna profesor Mirela Chirilă;
- Elevii școlii de canto “White Music School” - Anelis Alexandru, Amalia Roșu, Ștefania Gheorghian, Carina Pricop și Miruna Roșu; coordonați de profesor Denisa Bordea;
- Elevii Școlii de canto a doamnei profesor Diana Ciobănel: Evelin Niță, Maia Zaharia, Alexandra Costandache, Sofia Lascu;
- Școala de dans sportiv “Andreea Neculaie” din Cumpăna;
- Aurora Bertolozzi – Dans Grecesc;
- Tineri interpreți și nume cunoscute ale scenei folclorice dobrogene: Ștefania Luzinschi și elevele sale, Frații Sara și Dănuț Duță, Virginia Ciorogaru, Ana Maria Bistriceanu și Gina Pintea;

Atmosfera a fost completată de muzica de petrecere, în interpretarea:
- Formației SOARLI – solist Iany Gana;
- Formației AMIGO: Iulian Tănase, Marian Bordea, Denisa Bordea și Sebastian Chelbea;
- Nițu Jan și Teodor Mihai.

Nu au lipsit nici standurile cu preparate tradiționale, care au adus mai aproape gustul autentic românesc – de la mici, fripturi diverse, plăcinte și produse de brutărie locală, până la dulciuri de toate felurile. Iar, așa cum cere tradiția zilei de 1 Mai, grătarele au sfârâit neîncetat, devenind nu doar un deliciu culinar, ci și simbolul convivialității și al bucuriei de a fi împreună în mijlocul naturii, în inima unei comunități unite.

Un alt punct al evenimentului l-a reprezentat premierea tinerilor care duc mai departe valorile comunei prin educație, sport și implicare.

Au fost oferite premii speciale elevilor și profesorilor coordonatori care au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare județene și naționale, precum Comorile Condeiului, Euxin Math, Olimpiadele de Biologie, Educație Tehnologică și altele.

„Am spus că toți muncim – bunici, părinți, copii, nepoți, deci fiecare va fi răsplătit în această Zi Internațională a Muncii, sărbătorită aproape de toate popoarele europene, vor primi răsplată pentru rezultatele obținute mai ales copiii noștri, la olimpiadele județene, naționale, la competițiile sportive județene, naționale. Astăzi vor primi aici, în aer liber, în fața părinților și a celor dragi, răsplata muncii lor“, a adăugat primarul comunei Cumpăna.

De asemenea, sportivii legitimați la Clubul Sportiv „Victoria” Cumpăna – un model de performanță în mediul rural – au fost distinși pentru rezultatele deosebite la competiții, sportivii secțiilor de lupte, gimnastică ritmică, fotbal și șah, alături de antrenorii lor: Elena Vlad, Luiza Cerbula, Vasile Vicol, Cristian Mustacă, Vasilică Cristocea, Schiopu Cristian și Panainte Daniel.

„Fiecare va fi răsplătit în această Zi Internațională a Muncii. Vor primi răsplată pentru rezultatele obținute mai ales copiii noștri, la olimpiadele județene, naționale, la competițiile sportive județene și naționale. Astăzi vor primi, în fața părinților și a celor dragi, răsplata muncii lor”, a transmis Mariana Gâju.

𝟏 𝐌𝐚𝐢 𝐥𝐚 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐧𝐚 – 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚̆, 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞

Serbarea câmpenească de 1 Mai rămâne nu doar o zi de relaxare și petrecere, ci și o ocazie de a reafirma legăturile profunde dintre tradiție, muncă, cultură și apartenență.

Pe malul Canalului, într-un peisaj care îmbină istoria cu prezentul, Cumpăna a demonstrat încă o dată că este o comună vie, activă și unită, care celebrează nu doar munca, ci și oamenii care dau sens comunității.

„Acest eveniment nu este doar un moment de petrecere în aer liber, de relaxare și de veselie, este un moment de socializare, de întărire a relațiilor interumane, de a prezenta, încă o dată, cât de puternic este spiritul comunitar și, în același timp, solidaritatea.

Sunt convinsă că, după o zi plină de evenimente frumoase, cu multe, multe surprize – surprizele sunt ambasadorii comunei Cumpăna, care sunt cei mai buni artiști, dar avem și câțiva invitați constănțeni – în același timp, surprizele sunt cele care merg și la sufletul părinților, dar și al profesorilor care îi pregătesc pe copiii noștri“, a concluzionat Mariana Gâju.

Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna mulțumesc tuturor celor implicați în organizare, artiștilor, instructorilor, cadrelor didactice, antrenorilor și – mai ales – cetățenilor care, prin prezența și entuziasmul lor, au făcut din această zi o adevărată sărbătoare a sufletului românesc.

La mulți ani de 1 Mai!

La mulți ani, Cumpăna!
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.