Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Ziua Limbii Tătare, celebrată la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Ziua Limbii Tătare, celebrată la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”(260)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează vineri, 9 mai, ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, un spectacol dedicat Zilei Limbii Tătare. Evenimentul are ca scop pe de o parte reunirea etnicilor tătari în jurul uneia dintre valorile identitare esențiale, respectiv limba maternă, iar pe de altă parte promovarea culturii tătare în rândul constănțenilor indiferent de etnie.

Toți cei care iubesc muzica, dansurile și graiul tătarilor din Dobrogea sunt așteptați la un maraton cultural, în cadrul căruia copiii de la cursul de Limba Tătară de la Școala Comunitară a UDTTMR vor recita poezii în limba maternă, iar ansamblurile organizației vor prezenta cele mai frumoase dansuri tradiționale tătărești. Implicarea tinerilor membri ai comunității în păstrarea și promovarea limbii materne va fi recompensată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu diplome și premii surpriză. Intrarea la spectacol este liberă!

Activitatea dedicată Zilei Limbii Tătare este organizată anul acesta în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Ziua Limbii Tătare se sărbătorește oficial în țara noastră la data de 5 mai, grație Legii nr. 256/2010, adoptată de Parlamentul României.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.