Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Avocatul Poporului Constanța. Bilanțul activității pe 2013(1437)

Avocatul Poporului în Constanța a acordat în anul 2013 cetățenilor din județul Constanța și Tulcea 775 audiențe. A constituit 297 de dosare în care a întreprins demersuri la autoritățile reclamate, în sprijinul persoanelor care au formulat petițiile în care și-au spus nemulțumirile față de administrația publică locală, casa de pensii, inspectorate , oficii, sau servicii publice care implică autoritatea statului. S-au efectuat 7 anchete și s-a autosesizat din oficiu în trei cazuri. Cele mai multe petiții au vizat încălcarea dreptului de petiționare — 102; autoritățile publice fie nu au răspuns în termenul legal de 30 de zile fie au răspuns fără să rezolve situația reclamată. Dreptul la informație a fost încălcat în 62 de cazuri; dreptul de proprietate privată, a fost un drept frecvent încălcat (46 de cazuri) atât de către primăriile din jud. Constanța cât și de primăriile din județul Tulcea. Încă mai există situații în care aceste autorități publice locale nu au emis titlul de proprietate, nu au pus în posesie persoanele îndreptățite sau și mai grav, nu pun în executare hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele au obligat primăriile la reconstituirea dreptului de proprietate.Dreptul la un nivel de trai decent coroborat cu dreptul de petiționare a fost încălcat în 32 de cazuri. Pensionarii se confruntă în continuare cu tergiversarea soluționării cererilor prin care solicită recalcularea pensiilor și obținerea adeverințelor de grupe de muncă. Persoanele cu handicap se confruntă cu probleme de schimbare a gradului de handicap și implicit de scăderea indemnizației aferente, cea ce a condus la multe procese cu acest obiect.
În acest an, problemele cu care Avocatul Poporului Constanța a fost sesizat de cetățenii celor două județe au fost: probleme privind respingerea dosarelor privind acordarea pensiei anticipate; tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate private, refuz punere în posesie; imposibilitatea obținerii adeverințelor de grupă de muncă sau vechime după caz de la diverse societăți care fie sunt în stare de faliment fie și-au încetat activitatea și nu se mai găsesc arhivele; probleme privind tergiversarea soluționării dosarelor de pensie, informații despre condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea depunerii dosarelor de pensie pentru limită de vârstă; tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate privată de către primării, prin tergiversarea emiterii titlului de proprietate; tergiversarea emiterii titlului de despăgubire în vederea acordării compensațiilor bănești în temeiul Legii 247/2005, Legii 10/2001, Legea 9/1998 de către A.N.R.P București; tergiversarea acordării despăgubirilor de către C.N.A.D.R București pentru terenurile expropriate în vederea construirii autostrăzii Cernavodă — Constanța; drepturi salariale restante neachitate de către societăți în faliment; informații referitoare la rezilierea contractului de închiriere; probleme cu băncile, clauze abuzive din contractele de credit; informații privind condițiile în care se acordă ajutoare sociale de către primării; informații privind contestarea deciziilor de pensii, jurisdicția pensiilor.
”În vederea soluționării problemelor semnalate am intervenit la autoritățile reclamate în sprijinul petenților. În cazurile în care problematica prezentată nu intra competența de soluționare a Avocatului Poporului, am acordat sfaturi juridice ( de exemplu, litigiile dintre petenți și alte peroane fizice sau juridice)”, a precizat expertul coordonator Felicia Nedelea.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.