Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Universitatea Ovidius din Constanța organizează Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin 2025

Universitatea Ovidius din Constanța organizează Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin 2025(393)

 Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Federația Sportului Școlar și Universitar organizează, în perioada 21 - 23 mai 2025, Campionatul Național Universitar de Handbal Feminin.

La competiția de anul acesta, care va avea loc la Sala sporturilor „Simona Amânar” din Constanța, vor participa opt universități: Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS București), Academia Forțelor Aeriene Brașov, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Vă invităm să susțineți echipa Universității Ovidius din Constanța pe tot parcursul Campionatului Național Universitar de Handbal Feminin! Fiecare meci este o oportunitate de a demonstra că spiritul universitar înseamnă solidaritate, pasiune și performanță. Cu energia noastră din tribune, putem contribui la succesul studentelor UOC și le putem ajuta să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, transmite prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UOC.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.