Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
„Redescoperind Muzeul de Artă”, ediția a VI –a

„Redescoperind Muzeul de Artă”, ediția a VI –a(192)

Proiect care aduce împreună mediul academic și cel cultural constănțean

 

Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, organizează miercuri, 28 mai 2025, între orele 12.00 – 16.00, proiectul „Redescoperind Muzeul de Artă”. Sunt așteptați la Muzeul de Artă studenți de la specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și masteranzi de la specializarea Studii Interdisciplinare în Arte Vizuale, care vor realiza interpretări după maeștri ai picturii moderne românești, ale căror lucrări se regăsesc în expoziția de bază din muzeul constănțean.

Scopul activității este unul didactic, practica reinterpretării după marii maeștri fiind utilizată de-a lungul vremii și fiind considerată un exercițiu necesar în ceea ce privește deprinderea meșteșugului artistic. Studenții și masteranzii de la cele două specializări ale Facultății de Arte din universitatea constănțeană vor analiza tehnicile utilizate de mari maeștri ai artei românești și le vor experimenta într-un mod personal.

Inițiatorul proiectului „Redescoperind Muzeul de Artă„ este conf. univ. dr. Lelia Rus Pîrvan.

Grupele de lucru vor fi coordonate de profesori de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța: prof. univ. dr. Florin Stoiciu, conf. univ. dr. Ovidiu Felipov, conf. univ. dr. Sînziana Romanescu, conf. univ. dr. Alexandru Șerbănescu, lect. univ. dr. Cristina Gelan-Olaru, lect. Univ. dr. Evelina Radu, lect. univ. dr. Florentin Sîrbu, lect. univ. dr. Răzvan Dragoș, asist. univ. drd. Claudiu Argeșanu.

 

Devenit o tradiție pentru mediul academic și cultural constănțean, proiectul intitulat „Redescoperind Muzeul de Artă” este organizat în cadrul festivalului ,,Primăvara Artelor’’, realizat de Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.