Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
info utile
RAJA - După 36 de ore de efort neîntrerupt, au fost finalizate lucrările complexe în cele 10 puncte de lucru

RAJA - După 36 de ore de efort neîntrerupt, au fost finalizate lucrările complexe în cele 10 puncte de lucru(209)

În cursul nopții trecute spre dimineață, echipele de intervenție au reușit să finalizeze lucrările în toate cele 10 puncte de lucru. Timp de 36 de ore s-a lucrat neîntrerupt. Lucrările efectuate au fost deosebit de complexe, necesitând intervenții coordonate în puncte multiple, realizarea de cămine de vane și adaptarea întregului sistem la cerințele actuale de siguranță și eficiență. Toate aceste acțiuni au implicat eforturi semnificative din partea echipelor de specialiști și a constructorilor implicați în proiect.

În prezent, se efectuează manevrele de vane pentru reluarea pompării apei în rețea. Reamintim consumatorilor că timpul necesar pentru reumplerea rețelei variază în funcție de topografia acesteia, lungimea conductelor – care ajunge la aproximativ 20 km în unele zone – și diametrul lor. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va face progresiv, atât în cartierele afectate din municipiul Constanța, cât și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord, unde restabilirea presiunii normale ar putea dura 6–8 ore.

 

În municipiul Constanța, presiunea a început să se stabilizeze treptat în unele zone, iar o parte dintre abonați beneficiază deja de alimentarea cu apă la robinete. Precizăm că la capetele de coloană și la etajele superioare pot apărea întârzieri față de programul anunțat, în funcție de consumurile înregistrate în această perioadă.

 

Atenționăm consumatorii din zonele afectate de această oprire, că, în urma manevrelor de golire și umplere a sistemului, pot apărea modificări temporare ale calității apei (turbiditate, culoare). Recomandăm evitarea consumului apei până la limpezirea acesteia.

Lucrările fac parte din Contractul CL 34 și reprezintă investiții în valoare totală de aproximativ 38 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și Contractul de Servicii pentru optimizarea distribuției sistemelor de alimentare cu apă (PBSC).

Aceste investiții sunt realizate în beneficiul tuturor utilizatorilor, pentru îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei, asigurarea unui debit optim și a calității apei, reducerea pierderilor din rețea și creșterea siguranței și continuității serviciilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.