Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Conferință internațională despre combaterea poluării și regenerarea ecosistemelor marine cu ajutorul algelor

Conferință internațională despre combaterea poluării și regenerarea ecosistemelor marine cu ajutorul algelor(185)

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 29 - 31 mai 2025, conferința internațională cu titlul „From Algae to Action: Reviving Ecosystems for a Sustainable Tomorrow”.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Harnessing Algae Power for Pollution Reduction and Blue Growth (AlgaeRevive)”, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Interreg NEXT pentru Bazinul Mării Negre 2021-2027.

La conferință au participat peste 40 de cercetători și cadre didactice din România, Ucraina, Bulgaria, Grecia și Georgia. În cadrul manifestării au fost dezbătute subiecte de actualitate, cu impact major asupra calității vieții, precum utilizarea algelor în reducerea poluării marine și potențialele lor aplicații industriale în domeniile alimentației, energiei și producției de bioplasticuri. De asemenea, discuțiile au vizat poluarea marină, impactul schimbărilor climatice și elaborarea politicilor și strategiilor dedicate unei economii albastre sustenabile.

„Conferința a oferit un cadru pentru dialog științific și colaborare aplicată între cercetători, autorități publice și reprezentanți ai mediului privat. Participanții au generat idei inovatoare și direcții de cercetare relevante, care urmează să fie valorificate în laboratoare și centre specializate, în beneficiul comunităților locale și al ecosistemelor marine”, precizează conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorector al UOC pentru fonduri structurale și PNRR, relația cu mediul socio-economic, management economic și financiar.

Proiectul „Harnessing Algae Power for Pollution Reduction and Blue Growth (AlgaeRevive)”, BSB00091, finanțat prin programul NEXT Black Sea Basin (Interreg VI-B), Prioritatea 1 – Regiune albastră și inteligentă, Obiectivul Specific 1 – Dezvoltarea și sporirea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea de tehnologii avansate, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte șase organizații: Universitatea Ovidius din Constanța, Fundația Via Pontica (Bulgaria), Universitatea „Prof. Dr. Assen Zlatarov” (Bulgaria), Institutul Tsotne Mirtskhulava Water Management din cadrul Universității Tehnice din Georgia, Universitatea Agrară de Stat din Odesa (Ucraina) și Organizaţia Agricolă Elenă – Dimitra (Grecia).

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.