Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
angajari
Anunț de angajare agent de securitate la Cazinoul din Constanța

Anunț de angajare agent de securitate la Cazinoul din Constanța(476)

Constanța, 26 iunie, 2025

Societatea PATRIMONIU CONSTANTA LITORAL S.R.L., cu sediul în Constanţa, Strada Ștefan cel Mare Nr. 15, anunţă selecţia de dosare, în vederea participării la interviu pentru ocuparea unor posturi de agent de securitate - Compartimentul securitate și siguranță:

Candidaţii pentru postul de agent securitate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Condiţii generale:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
b) cunoaște limba română scris și vorbit
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
d) are capacitate deplină de exercițiu
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
f) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care impiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.


Condiţii speciale:
Să fie absolvenți de studii medii
Bune abilități de comunicare
Să aibă experiență în domeniu de cel puțin 3 ani
Să dețină atestat de agent de securitate și pază


În vederea selecţiei, candidaţii vor depune un dosar care va cuprinde următoarele documente :

Diploma de studii (copie conform cu originalul);
Actul de identitate (copie conform cu originalul);
Carnet de muncă/Adeverinţe de vechime (copie conform cu originalul);
CV (în original);
Adeverinţă medicală (în original);
Cazier judiciar (în original).

Dosarele se depun la punctul de lucru situat în municipiul Constanța, Bulevardul Elisabeta Nr.4, clădire CAZINO, până la data de 29.06.2025, de marți până duminică - între orele 10.00-17.00.

Dosarele se pot transmite și în format electronic la adresa: hr@cazinoul.com

Interviul se va organiza la o data ce va fi comunicata dupa selectia dosarelor.

Relaţii suplimentare: telefon 0726603740.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.