Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Între cer și pământ, la malul mării!

Între cer și pământ, la malul mării!(1194)

Deși sună poetic titlul nostru, de data asta mergem pe calea științei și a naturii. Și vă spun asta pentru ca azi mergem într-un loc care adună toate aceste lucruri sub egida Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Da, este vorba de Delfinariu, Planetariu, Microrezervație și Echitație.

 

Neapărat una din zilele de vacanță la mare trebuie dedicate Complexului Muzeal de Științe ale Naturii!

 

Odată intrat în curtea Complexului, ajungi într-o altă lume, asemeni din povești. Oamenii mari redevin copii, iar copiii exultă de bucurie la apariția leului de mare din bazinul situat în stânga intrării. Înoată și așteaptă aplauze de la micuții strânși în jurul bazinului.

Pe lângă leul de mare, echipa Delfinariului s-a mărit cu patru delfini și doi dresori din Ucraina, de la Harkov. Iar spectacolul a fost pe măsură. Marisa și Veterok cu dresorul Serghei, Maya și Kiki cu dresoarea Natașa, iar NiNi al nostru cu dresoarea Dorina. Lumea a aplaudat frenetic tumbele și giumbușlucurile delfinilor și s-a ridicat în picioare strigând încântată când dresorii au intrat în bazin alături de delfini, înotând cu aceștia. Un spectacol excelent!

Și cum în titlu spuneam ceva și de cer, ieșim de la bazinul cu apă albastră și ne îndreptăm spre Planetariu. Doamna de-acolo ne-a invitat în sală, explicându-ne că e foarte important să facem liniște și să ascultăm cu atenție, mulțumindu-ne nouă, adulților, pentru faptul că am venit cu copiii la Planetariu.

Au urmat 30 de minute de vis. Cu o voce ca de la Teleenciclopedia, am fost purtați prin galaxiile Universului, pe Calea Lactee, pentru ca la sfârșit să ne reîntoarcem în galaxia noastră. Constelații zodiacale, comete, meteori, Jupiter ori Saturn, echinocții și solstiții, toate pe cupola de deasupra orașului, aproape că le atingeai cu mâna. Și ăsta a fost cerul!

Am ieșit din întunericul beznă de la Planetariu în soarele puternic de afară un pic dezorientat. Iar pașii m-au purtat spre Rezervația Naturală sau Micro Delta. Natură dobrogeană, ce altceva?! Doar suntem la Constanța. (Oricum mi-am propus ca în toamnă să vizitez toate cetățile antice dobrogene și desigur, punctele gastronomice locale. Mai ales spre renumitul „La Mirela în ogradă” din Saligny, de care aud în ultimul timp, mereu.) Revin la Microrezervație. Fiind o deltă în miniatură, descoperim printre altele, păuni, fazani, pelicani, lebede, rațe și gâște sălbatice, cerbi lopătari și mufloni, dar și un cal mongol.

O plimbare în parc, cu singura deosebire că ești înconjurat de o sumedenie de păsări și mamifere sălbatice. E ceva de mers pentru că întreaga Rezervație se întinde pe 12 hectare, cuprinzând și 2 hectare de luciu de apă. Iar cine iubește caii, poate merge la manej, unde 14 rase de cai își așteaptă partenerii, și începători, și avansați. Se poate călări și afară și înăuntru, mai ales când este frig.

O vizită aici, la CMSN îți poate lua 3-4 ore, însă merită. Am ajuns în jur de ora 12 si-am plecat la Închidere, la 16. Cu mașina bine mersi, parcată în spate, acolo unde este parcarea securizată a Complexului. Și îți rămâne și timp de plaja de după-amiază, mai ales dacă stai în Mamaia.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.