Lecția de anatomie(346)
Când am aflat că multe telescoape de pe terra și din spațiu au fost și au rămas orientate spre România, am crezut că ar fi pe cale să se întâmple cine știe ce fenomene astronomice spectaculoase, demne de a fi urmărite și transmise în timp real. Atracția contagioasă a curiozității m-a îndemnat să examinez ce anume a dus la acest fapt. Și m-am oprit la o lecție: Lecția de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp și am constatat, cu surprinderea mea modestă, că în centrul scenei n-ar fi cercetarea anatomiei cadavrului disecat, a vestimentației celor din jurul mesei, a instrumentarului (nu că toate acestea n-ar fi meritat un studiu atent), ci interesul pictorului ( nu știu dacă el o fi comandat toate ședințele) de a surprinde, cu acuratețe, curiozitatea insațiabilă degajată în cascadă de chipurile celor prezenți.
În cazul celor 238 397 de mii de kilometri pătrați, telescoapele respective de ce au fost toate îndreptate cu nerăbdare asupra României? Să dea alarma în cazul în care în înlăuntrul plantelor agățătoare s-ar păstra secretul fructelor amare, deviza fiind ,,Secretul tău este și al nostru și ni-l datorezi”?
Alte voci, printre care și ale trântorilor de prisos perpetuați în instituțiile statului, au avansat ideea că, undeva, gravitația din interiorul celor 238 397 de kilometri pătrați capturase bogăția lumii și că telescoapele de pe terra și din spațiu ar fi trebuit să ne facă părtași la o lecție de anatomie: Lecția de Anatomie a României.
Lecția de Anatomie a României ar fi posibil să dezvăluie și o posibilă fragmentare a acelor bogății din cauza forțelor mareice? Clinici discrete, protejate de camere de luat vederi, plantate în cartierele bogate din așa-zisele metropole, rulează și azi imaginile transmise de respectivele telescoape: Lecția de anatomie a României în varianta lungă; asta însemnând că văd cum cei din jurul mesei îi despoaie cu bună știință trupul, pentru viitoare prelevări de organe pentru pacienții proeuropeni distinși aflați pe liste de așteptare a unei grefe, de diferite grade, de peste 35 de ani.
Mi-am vărsat și eu privirea pe transparența sticlei unui calculator, martor la aceste transmisii în direct, dar nu am aflat vârsta și sexul posibililor primitori. Sigur, din curiozitate obscură, voiam să aflu dacă posibila disecție ducea și la alterarea înfățișării posibilului cadavru. Printre cei din jurul mesei de disecție am descoperit, sper că ați făcut-o și dumneavoastră, și figuri ale unor spărgători de seifuri, toboșari ai tobelor bongo, profeți, cu trecut medical incert, ai bolilor care dau luciu obrajilor, contrabandiști de sare, predispuși la trădare.
În numele ospitalității, tare aș vrea să le administrez, înaintea oricărei îmbucături, un vomitiv, întrucât am constatat că există destule indicii pentru a continua, cu spiritu-mi iscoditor, să cerecetez de ce miezul sutelor de mii de kilometri au iscat curenți și turbulențe asupra gravitației pământului țărilor proeropene. Imaginile pe care le am, înainte de descoperirea Lecției de anatomie a României, le pot însoți cu aceste cuvinte: Pe lângă frumusețea trupului, niciodată îndeajuns de lăudat, sălășluia o nemărginită armonie în fiecare faptă.
Indicii demne de luat în seamă, dacă ai educația celor șapte ani de acasă, pentru a demistifica ulterioare contradicții legate de anatomia respectivului trup din vremea când era viu, de modul în care modele de aplicarea legilor fizicii și ale geografiei s-au strecurat în tabelul de mai sus.
Dacă după-amiaza acestei zile scârțâie și deznădăjduiește, nu că telescoapele ar fi descoperit în Anatomia României un timp acrit, ci pentru că el începe să pută în ligheanul cu esență de iasomie în care participanții la Lecția de anatomie din acest tabel și-au clătit degetul cel mare leșinați de admirație în fața frumuseții trupului pe care l-au disecat.
Menționez că există și alte versiuni ale acestui tabel. Din 24 de rubrici, 10 au zero în dreptul lor. Să mă umplu de scârbă! În dreptul Monitorului Oficial de la finele anului 2022 citesc, în textul ,,Strategia Națională Anticorupție 2021-2025”, următoarele: ,,Mediul de afaceri din România nu a adoptat principii și standarde internaționale de integrare orgazinațională la scară largă, inițiativele din acest domeniu având mai mult caracter singular sau sectorial. În general, se poate constata că integritatea nu reprezintă un principiu de bază avut în vedere de managementul companiilor”.
Afirmația din text ar fi justificată doar dacă funcționarii din guvern și aparatul public, politicienii și alții abonați la puterea de decizie și control ar fi constituit acea oază de integritate care nu l-ar fi făcut pe laureatul premiului Nobel din domeniul științelor economice să afirme că, dacă abolim guvernul, atunci abolim și corupția.
Telesecoapele, cică ar fi descoperit și un Atlas românesc al corupției, aflat într-un colț al mesei pregătită pentru Lecția de anatomie a României. Și-n timp ce scriu aceste rânduri, aud o sirenă, nu am chemat-o eu, (aș vrea eu să fie după dulceața și varietatea vocilor sirenelor întâlnite de Ulise și camarazii săi!), dar, pe monitorul pe care aștept noi imagini ale telescoapeleor terestre și din spațiu văd că pe stradă trece, hurducănindu-se, i-a fost curățat până și asfaltul, astfel că a rămas ca în anii '70, pietruită, Ambulanța monumentelor. Venea via Oltenia-București-Constanța-Sibiu-Oradea.
Este binecunoscuta Ambulanță a monumentelor... prostiei, ca să nu mă abat de la firul acestor rânduri. O merge și ea la Lecția de anatomie a României? Ar fi ca și cum guvernul hugribofriț, doar nu eu, ar pune un șezlong pe Titanic. N-ar fi nevoie și de un fluier?