TURISMUL ÎN DELTĂ. Discuţie între autorităţile tulcene şi reprezentanţi ai Ambasadei Austriei, pentru eventuale proiecte comune(2023)
Astăzi, la Consiliul Judeţean Tulcea, a avut loc o întâlnire între doi reprezentanţi ai Ambasadei Austriei şi oficiali din administraţia publică a judeţului.
Discuţiile s-au axat pe dezvoltarea turistică a zonei şi pe schimbul de experienţă, între partea austriacă şi partea română, în ceea ce priveşte investiţiile în turism.
Heinz Thenmeyer, ataşat comercial al Ambasadei Austriei şi Anca Drujescu, director de marketing, au ajuns la Tulcea pentru a afla mai multe detalii despre proiectele de dezvoltare turistică a Deltei Dunării.
Banca Mondială lucrează la o strategie pentru Delta Dunării: proiecte de infrastructură şi transport!
„La momentul actual, o misiune a Băncii Mondiale lucrează la o strategie a Deltei Dunării, care va cuprinde atât proiecte pentru infrastructură, cât şi cele pentru sănătate sau pentru transport“, a explicat, în cadrul şedinţei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Vasile Strat.
De asemenea, pe parcursul discuţiilor, a fost abordată tema principalelor investiţii necesare în turismul din Deltă şi din restul judeţului, cum ar fi decolmatarea canalelor. Au fost prezentate proiecte care ar putea fi realizate în parteneriat public - privat.
La întâlnire au participat, alături de reprezentanţii Ambasadei Austriei şi de vicepreşedinţii CJ Tulcea, Vasile Strat şi George Şişcu, directorul economic al Consiliului Judeţean Tulcea, Sirma Caraman, prefectul judeţului, Lucian Simion, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Edward Bratfanof, directorul Centrului Naţional de Informare – Promovare Turistică, Marius Strat.