Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
O NOUĂ PAGINĂ ÎN ISTORIA FESTIVALULUI- UN REGAL MUZICAL ÎN PRIMA ZI

O NOUĂ PAGINĂ ÎN ISTORIA FESTIVALULUI- UN REGAL MUZICAL ÎN PRIMA ZI(239)

Prima zi a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia a adus în fața publicului un spectacol memorabil, care va rămâne mult timp în inimile participanților. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentica, iar energia publicului a confirmat încă o dată forța artei de a uni generații și de a crea momente de neuitat.

Legendele muzicii au urcat pe scenă și au oferit un adevărat regal artistic, într-o seară care a scris o nouă pagină în istoria festivalului. Publicul a trăit emoții intense, fredonând piese devenite simboluri și aplaudând minute în șir.

La Mamaia, magia spectacolului a fost mai puternică decât ploaia și vântul, iar publicul a rămas pe loc, ca și cum muzica și emoția i-ar fi adăpostit.

Dupa secțiunile de concurs (interpretare și creație), pe scenă au urcat Lidia Buble și Fuego, acesta din urmă oferind un spectacol memorabil ce a trecut dincolo de miezul nopții, alături de legende ale muzicii românești invitate special, iar la final între apaluze și emoții, publicul și artiștii i-au cântat ,,La mulți ani”, sărbătorindu-i ziua de naștere.

S-au cântat slagăre iubite de români, iar Fuego alături de invitatele sale: Gina Patrașcu, Marina Florea, Ileana Șipoteanu, Stela Enache, Simona Florescu, Carmen Trandafir, Sanda Ladoși, corul Allegretto au creat un spectacol grandios, ce a transmis multă emoție si a dovedit că muzica ușoara românească este o perlă care trebuie păstrată și transmisă mai departe. Pe scenă a urcat și Octavian Ursulescu, o voce emblematică a Festivalului de la Mamaia. Acesta a primit din partea Destinației Turistice Mamaia Constanța distincția ,,Mamaia Nostalgia”, în semn de prețuire și respect pentru toată contribuția sa în evoluția festivalului de-a lungul timpului.
 

În calitate de organizatori, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi și Directorul Centrului Cultural Județean ,,Teodor T. Burada”, Laura Abibula Stroe au urcat pe scenă, au felicitat artiștii și au înmânat distincții numelor de legendă prezente în festival, Fuego fiind felicitat pentru aportul său în muzica ușoară românească în cei 32 de ani de la prima apariție pe scena Festivalului.

Florin Mitroi, Președintele Consiliului Județean Constanța:
„Mă bucur să fiu prezent la Festivalul de la Mamaia, un simbol național pe care avem datoria să îl păstrăm și să îl ducem mai departe. Într-o societate în care valorile sunt adesea puse la încercare, acest festival rămâne o moștenire culturală de neprețuit și o expresie a identității noastre românești.

În acest an am inițiat proiectul de renovare a Teatrului de Vară din Mamaia, locul unde s-a scris istoria muzicii ușoare românești. Este un obiectiv uitat prea mult timp, dar care merită să redevină scena de referință a festivalului. Am promis că ediția viitoare a Festivalului Mamaia se va desfășura acolo, acasă, și acest lucru se va întâmpla. Festivalul Mamaia nu aparține doar Constanței și constănțenilor, ci întregului popor român. De peste 60 de ani, încă din 1963, el aduce bucurie și mândrie românilor din țară și din diaspora. Avem nevoie de aceste momente pentru a ne umple inimile de bucurie și pentru a ne reaminti că trebuie să fim mândri că suntem români.”

Felicitată de marii artiști prezenți pe scenă pentru implicare și continuitate, Directorul Centrului Cultural Județean ,,Teodor T. Burada”, Laura Abibula Stroe, a spus:

,,Este o onoare și o bucurie să deschidem această editțe cu artiști care au marcat cultura românească, iar ceea ce urmează promite experiențe la fel de spectaculoase. Acest festival înnseamnă emoție înainte de toate, emoția întâlnirii dintre generații, emoția revederii marilor artiști și emoția descoperirii noilor voci. Festivalul Mamaia a fost mereu o punte între compozitori, interpreți și public, locul unde s-a născut șlagărul românesc și unde muzica a devenit parte din identitatea noastră.

Este important ca fiecare ediție să aducă valoare, să creeze amintiri și să transmită mai departe un mesaj de continuitate. Mulțumesc tuturor artiștilor și partenerilor pentru încredere și dedicare și, mai ales, publicului, care rămâne sufletul acestui festival. Împreună scriem o nouă pagină din istoria Mamaiei și confirmăm că acest brand cultural național are viitorul pe care îl merită.”

 

Festivalul continuă în zilele următoare cu spectacole și momente speciale dedicate tuturor iubitorilor de muzică și cultură.


Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în parteneriat cu: Primăria Municipiului Constanța, Destinația Turistică Mamaia Constanța, Riviera Românească-Județul Constanța.  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.