Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
trafic auto
Municipiul Constanța demarează lucrările pentru banda unică de transport public

Municipiul Constanța demarează lucrările pentru banda unică de transport public(249)

Municipiul Constanța a demarat lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice destinate autovehiculelor operatorului de transport public.

Pe această bandă vor putea circula, de asemenea, vehiculele care deservesc serviciile de urgență, taxiurile și vehiculele de tip ride-sharing.

Aceste lucrări fac parte din proiectele de mobilitate urbană finanțate prin Programul Operațional Regional – axa dedicată promovării mobilității urbane durabile, inclusiv prin creșterea atractivității serviciilor de transport public de călători.

Această etapă reprezintă ultima fază a proiectelor asumate de municipalitate prin cererile de finanțare și impuse de Uniunea Europeană, având ca obiective:
          • îmbunătățirea serviciului public de transport,
          • creșterea vitezei de deplasare și a siguranței călătorilor,
          • atragerea unui număr mai mare de utilizatori către transportul public local.

Totodată, proiectul contribuie la alinierea la strategiile și normele europene privind îmbunătățirea calității aerului, estimându-se o scădere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră de aproximativ 1,4% după primul an de la finalizarea implementării. În plus, acesta vizează creșterea calității transportului public local și a infrastructurii aferente mobilității active – deplasarea pietonală și cu bicicleta.

În paralel, municipalitatea are în lucru patru proiecte care prevăd construirea de parcări etajate, pentru care a fost elaborat studiul de fezabilitate. Documentația tehnică – faza studiu de fezabilitate, împreună cu indicatorii tehnico-economici, va fi supusă aprobării Consiliului Local Municipal.

Pe lângă aceste patru proiecte, este în derulare și proiectul privind parcarea de la Casa de Cultură, aflat în etapa de obținere a avizelor necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate. În urma consultării publice, cetățenii din zonă s-au opus realizării unei parcări supraetajate, exprimându-și dezacordul și prin semnături strânse în acest sens.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.