Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru construirea și modernizarea capetelor de linie destinate transportului public

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru construirea și modernizarea capetelor de linie destinate transportului public(221)

În perioada următoare, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor, obiectivul proiectului fiind crearea unor spații moderne, funcționale și sigure pentru călători și personalul de transport.

Obiectul contractului il reprezinta construirea, amenajarea și dotarea capetelor de linie cu funcțiuni multiple.

Capăt linie Cireșica
Amplasamentul se află pe un teren intravilan de 2.947 mp, în zona delimitată de străzile Cișmelei și Căpitan Dobrilă Eugeniu.
Se va construi o stație de transport în comun cu suprafața utilă de 124,46 mp (67,18 mp parter și 57,28 mp spațiu acoperit pentru călători), ce va cuprinde:
         • zonă de așteptare, spațiu vânzare bilete, grupuri sanitare, spațiu comercial;
         • cameră pentru șoferi și dispecerat;
         • spațiu tehnic.

Capăt linie Pescărie
Investiția se va realiza pe un teren de 11.500 mp, situat în apropierea bulevardului Mamaia și a sensului giratoriu către Aleea Studenților.
Clădirea propusă va avea o suprafață utilă de 75,20 mp (45,63 mp parter și 29,57 mp spațiu acoperit pentru călători) și va include:
         • zonă de așteptare;
         • spațiu vânzare bilete;
         • grupuri sanitare;
         • spațiu comercial.

Capăt linie Poarta 1 – Termele Romane
Lucrările se vor realiza pe un teren de 11.494 mp din strada Termele Romane.
Stația va avea o suprafață utilă de 58,34 mp (33,85 mp parter și 24,49 mp spațiu acoperit pentru călători) și va cuprinde:
         • zonă de așteptare;
         • spațiu vânzare bilete;
         • grupuri sanitare;
         • cameră personal și spațiu comercial.

Detalii tehnice și funcționale
Noile construcții vor respecta standardele de eficiență energetică și siguranță, fiind prevăzute cu:
         • structuri metalice ușoare și panouri termoizolante;
         • spații vitrate generoase și elemente arhitecturale moderne;
         • sisteme de climatizare, iluminat eficient și ventilație mecanică;
         • grupuri sanitare complet utilate și acces facil pentru persoane cu mobilitate redusă.

De asemenea, proiectul prevede amenajarea aleilor de acces auto și pietonal, trotuarelor de protecție și a rigolelor pentru colectarea apelor pluviale.

Scopul investiției este creșterea calității serviciilor de transport public, modernizarea spațiilor destinate călătorilor și asigurarea unor condiții civilizate de așteptare și tranzit, contribuind totodată la dezvoltarea urbanistică a zonelor vizate

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.