Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Măsuri preventive pentru gestionarea fenomenelor meteo extreme anunțate la Constanța

Măsuri preventive pentru gestionarea fenomenelor meteo extreme anunțate la Constanța(276)

Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu, a întrunit astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, ca urmare a avertizărilor meteo transmise de Administrația Națională de Meteorologie.

De mâine, Constanța se va afla sub incidența a două avertizări meteo:

 

COD GALBEN – intensificări ale vântului, interval 2 octombrie, ora 12:00 – 3 octombrie, ora 10:00, cu viteze de 50–70 km/h în Dobrogea;

COD PORTOCALIU – intensificări puternice ale vântului, interval 2 octombrie, ora 20:00 – 3 octombrie, ora 10:00, pe litoralul județului Constanța, cu rafale de 70–85 km/h.

 

Specialiștii atrag atenția că aceste avertizări pot fi prelungite sau chiar înăsprite, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.

Pentru diminuarea efectelor fenomenelor meteo, au fost stabilite următoarele măsuri:

Primăria Municipiului Constanța, împreună cu echipele RAJA S.A. și cu operatorul de salubrizare, verifică și decolmatează receptorii pluviali, rigolele și căminele de vizitare pentru a menține rețeaua de canalizare funcțională în condiții optime.

Polaris intervine pentru îndepărtarea resturilor vegetale, având mobilizați peste 300 de angajați pregătiți de intervenție.

Direcția Servicii Publice acționează deja cu echipe de tăietori și alpiniști utilitari pentru înlăturarea arborilor cu risc de prăbușire.

Direcția Generală Poliția Locală este pregătită să restricționeze și să fluidizeze traficul, dacă situația o impune.

Au fost transmise notificări către șantierele aflate în lucru pentru securizarea zonelor, iar asociațiile de proprietari ale imobilelor cu acoperișuri tip șarpantă sunt rugate să ia măsuri de prevenție.

Toți factorii implicați – Primăria Constanța, RAJA, Polaris – sunt pregătiți să intervină cu echipaje specializate și utilaje, astfel încât să fie gestionate în cel mai scurt timp eventualele situații de urgență.

 

Recomandări pentru cetățeni:

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a clădirilor în construcție.

Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze pe grătarele pluviale și gurile de canal și să evite oprirea sub arbori.

Limitați deplasările doar la situațiile strict necesare.

Pentru sesizări și situații de urgență, constănțenii pot apela:

 

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0737 552 271

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.