Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Senatorul Nicolae Vlahu solicită clarificări privind două investiții controversate din județul Constanța

Senatorul Nicolae Vlahu solicită clarificări privind două investiții controversate din județul Constanța(487)

Senatorul AUR Nicolae Vlahu, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României, a susținut miercuri, 6 noiembrie 2025, o conferință de presă la Prefectura Constanța.

Au participat, alături de senatorul Nicolae Vlahu, prefectul Constanței, Adrian Picoiu, precum și senatorii Robert Daniel Ghiță și Daniel Paul Gheorghe.

Temele principale au vizat rezolvarea unor petiții referitoare la intenția de deschidere a unei cariere de piatră de lângă comuna Mihail Kogălniceanu (Sibioara) și a situației gropii de gunoi din Costinești, considerată de localnici „un focar de infecție situat mult prea aproape de o stațiune turistică de nivel național.” 

Prefectul a precizat: „Petițiile privind cariera de piatră și groapa de gunoi par a fi nefondate, după verificările efectuate la fața locului în ultimele două zile.”

Senatorul Nicolae Vlahu a explicat că localnicii din Mihail Kogălniceanu se temeau că viitoarea carieră de piatră ar putea afecta accesul la o sursă de apă care alimentează mai multe locuințe din comună.

„Acordul de mediu pentru cariera de piatră a fost emis cu anumite condiționări. Ulterior, investitorul trebuie să obțină toate documentele și autorizațiile necesare pentru punerea în aplicare. Ne-a asigurat că accesul cetățenilor la sursa de apă nu va fi restricționat. Cred că vizita la fața locului a clarificat îngrijorările locuitorilor...concluzionând deplasarea mea și a colegilor pentru soluționarea celor două probleme, menționez că a fost mai mult o mediere între petiționari și cei responsabili și vom urmări toată documentația care să ducă la clarificarea situațiilor din teren.“, a afirmat Nicolae Vlahu.

 

Referitor la groapa de gunoi din Costinești, reprezentanții Comisiei pentru cercetarea abuzurilor au subliniat că se vor lua măsuri pentru închiderea acesteia cât mai curând, procedurile fiind deja demarate.

Vă prezentăm, integral, conferința de presă și concluziile anchetei preliminare ale comisiei. 

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.