Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Primăria Cumpăna vă invită la un spectacol plin de culoare!   „Dobrogea, mozaic etnic și cultural”

Primăria Cumpăna vă invită la un spectacol plin de culoare! „Dobrogea, mozaic etnic și cultural”(244)

Se împlinesc 10 ani de când românii celebrează, la data de 14 noiembrie, Ziua Dobrogei, ziua în care marcăm marea unire a acestui străvechi teritoriu românesc dintre Dunăre și mare cu țara, după patru secole și jumătate de stăpânire otomană. Unirea Dobrogei cu România a fost un act de dreptate morală și istorică, rodul curajului și sacrificiului românilor în Războiul de Independență.

Acum, la 147 de ani de la citirea Proclamației de la 1878, ne întoarcem cu gândul la comorile acestui pământ binecuvântat, loc al conviețuirii și diversității, al tradițiilor și valorilor care au făcut din Dobrogea un simbol al unității în diversitate.

În acest spirit, școlarii și preșcolarii instituțiilor de învățământ din comună, tineri artiști, vor aduce în fața publicului un spectacol plin de culoare, emoție și autenticitate, intitulat „DOBROGEA, MOZAIC ETNIC ȘI CULTURAL”.

Programul artistic va fi o veritabilă călătorie prin frumusețea obiceiurilor și tradițiilor dobrogene, cu dansuri și cântece românești și turcești, poezie, momente de gimnastică artistică și interpretări vocale deosebite, toate ilustrând armonia și bogăția culturală a regiunii.

Prin implicarea copiilor, a cadrelor didactice și a coordonatorilor artistici, evenimentul devine o expresie a respectului față de istorie și a dragostei față de locul în care trăim. Este o sărbătoare a multiculturalității, a unității și a mândriei de a fi dobrogean.

 

Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi la această zi de sărbătoare, dedicată Dobrogei și oamenilor ei!

Evenimentul va avea loc vineri, 14 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00, la Casa de Cultură din comuna Cumpăna.

Vă mulțumim pentru prezență și pentru bucuria de a fi împreună!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.