Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

PNL Constanţa: ”Taxa de solidaritate de 10% contravine promisiunilor USL din campania electorală”(1327)

Liberalii constănţeni se opun categoric oricărei supraimpozitări sau creșteri de fiscalitate. ”PNL susține principiul cotei unice, iar unul dintre angajamentele luate de USL în campania electorală a fost că taxele și impozitele nu vor crește”, se menţionează într-un comunicat remis presei. Opoziţia PNL în ceea ce priveşgte impunerea unei taxe de solidaritate de 10% tuturor bugetarilor cu salarii mai mari de 1.000 de euro survine deoarece ”contravine atât principiilor liberale, cât și promisiunilor făcute de PNL și PSD în campania electorală de anul trecut”.

De asemenea, conducerea PNL Constanţa atrage atenţia şi asupra unui alt efect negativ ce ar surveni în cazul în care propunerea premierului Ponta s-ar concretiza. ”Impunerea acestei taxe de solidaritate ar crește riscul ieșirii din sistemul public al angajaților bine pregătiți profesional și cu experiență, mai ales că taxa ar accentua discrepanțele de venituri dintre stat și privat pe funcții similare. Această măsură nu va avea un impact bugetar semnificativ, deoarece sumele astfel încasate la buget vor fi în cuantum redus”, sunt de părere liberalii constănţeni. Iată de ce, PNL Constanţa propune ca soluţii penteru creşterea încasărilor la bugetul de stat luarea unor ”măsuri de stimulare fiscală și creare de locuri de muncă”.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.