17 februarie - Sfârșitul haiducului Vasile Vârlan(231)

Ultimul haiduc al Dobrogei a murit pe 17 februarie 1923. Ascunsîntr-o scorbură de stejar, prins prin trădare, împușcat fără proces.

Vasile Vârlan nu era un simplu tâlhar. Era veteran de război, știa să scrie, își învățase banda să citească și își trimitea scrisorile de protest la ziare naționale. Autoritățile îl vânau. Sătenii îl protejau. Stejarul a dispărut, dar izvorul din pădure îi poartă și azi numele.

O sută de ani mai târziu, povestea lui e încă vie — și merită citită până la capăt.

🔗 Toate detaliile, în link. ⬇️

https://minac.ro/17-februarie-sfarsitul-haiducului.../ 

 ·

✨𝟏𝟕 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 - 𝐒𝐟𝐚̂𝐫𝐬̗𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐡𝐚𝐢𝐝𝐮𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐕𝐚̂𝐫𝐥𝐚𝐧✨

      În seara de 𝟏𝟕 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟐𝟑, Jandarmeria orașului Constanța a fost informată telegrafic că potera militară și civilă a companiei Tulcea, sub comanda căpitanului Panaitescu, l-a descoperit și împușcat pe celebrul 𝐛𝐚𝐧𝐝𝐢𝐭 𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐕𝐚̂𝐫𝐥𝐚𝐧, un așa numit haiduc care provocase haos și panică în Dobrogea ultimilor ani. Cu câteva luni în urmă, acest Vârlan fusese arestat și închis la Constanța, dar reușise, surprinzător, să evadeze și se întorsese în pădurea Babadag, în apropierea satului său natal, Slava Rusă. Ziarul 𝐷𝑎𝑐𝑖𝑎 a scris o zi mai târziu că potera tulceană l-a descoperit pe bandit în ascunzătoarea sa, acesta a ripostat și în urma unei lupte scurte a fost rănit mortal.

Ulterior, s-au aflat mai multe detalii legate de eveniment. Șeful de post din Slava Rusă a reținut în dimineața de 17 februarie un pădurar, cumnat al lui Vârlan, care avea asupra sa alimente și câteva cartușe. Omul a recunoscut că urma să îi ducă tâlharului acele provizii. Șeful de post a sunat imediat la Tulcea, de unde a venit în scurt timp echipa căpitanului Panaitescu. Oamenii legii au plecat împreună cu pădurarul în pădurea Trestenic, ajungând la un stejar bătrân în a cărui scorbură își avea Vârlan ascunzătoarea. Tâlharul a ieșit să își întâmpine cumnatul și când i-a văzut fața a realizat ce se întâmplă, a întrebat „𝐽𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑚𝑖𝑖 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡?” și a pus mâna pe armă. Imediat, polițiștii și jandarmii au tras trei focuri și totul s-a sfârșit.

Lumea a răsuflat ușurată pentru că Vârlan fusese autorul a numeroase jafuri. Veteran al Primului Război Mondial, el a fost un om foarte inteligent și se considera ultimul haiduc al lumii moderne și nu un simplu bandit, așa cum era, spre exemplu, celebrul Terente (1895-1927). Vârlan se lăuda că face fapte bune, că ajută săracii și că îi jefuiește doar pe cei bogați și corupți. Culmea, oamenii din zona Slavelor (Cercheză și Rusă) îl iubeau și respectau, și îi creaseră o aură de legendă. Se povestea că după război fusese argat la hogea Kerim din satul Turda. La un moment dat, făcuse o faptă rea (nu se mai știe ce), iar pentru asta hogea îl pălmuise. Atunci Vârlan își luase câmpii și fugise în pădure, unde își făcuse o ceată de haiduci. Într-o zi, ei l-au întâlnit pe drum pe hogea Kerim. Acesta era sigur că fostul său argat îl va ucide, însă Vârlan i-a spus să nu se teamă, căci avusese dreptate să îl pălmuiască. L-a lăsat pe Kerim să plece și le-a ordonat tovarășilor săi ca niciodată să nu îi facă vreun rău musulmanului.

O altă poveste din satele pădurii Babadag spunea că Vârlan prădase un preot, după ce se deghizase în femeie. Cu ajutorul unei păpuși folosite pe post de bebeluș, el îl convinsese pe cleric să îl lase să intre în casă, după care, sub amenințarea armei, îl jefuise. O altă poveste ce îi conferea o aură de haiduc era aceea că, odată, se întâlnise pe drum cu o văduvă care ducea la târg o vacă pentru a o vinde. Femeia avea acasă trei copii mici. Vârlan nu i-a furat vaca, ba chiar i-a dat o pungă cu bani, pentru a-și putea hrăni familia.

Nu doar poveștile sătenilor susțineau această imagine de haiduc. Cu luni bune înainte de a fi împușcat, pe 21 noiembrie 1922, ziarul 𝑈𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑢𝑙 din București publicase, sub titlul 𝐻𝑎𝑖𝑑𝑢𝑐𝑢𝑙 𝑉𝑎̂𝑟𝑙𝑎𝑛 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑒𝑠̗𝑡𝑒!, o scrisoare a acestuia, trimisă la redacție. În preambul, gazetarii menționau: „𝐴𝑚 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑗𝑜𝑠, 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎̆𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑜𝑐𝑚𝑎𝑖. 𝐷𝑒𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑉𝑎̂𝑟𝑙𝑎𝑛 𝑖̂𝑠̗𝑖 𝑎𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑒 ℎ𝑎𝑖𝑑𝑢𝑐𝑖𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̗𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑡̗𝑎̆𝑟𝑎𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑒𝑥𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑣𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑜𝑟, 𝑝𝑙𝑒𝑑𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑜 𝑐𝑎𝑢𝑧𝑎̆ 𝑛𝑒𝑒𝑥𝑎𝑐𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑝𝑡. 𝑅𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒 𝑐𝑎 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑑𝑜𝑣𝑒𝑑𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑟𝑖𝑢𝑙 𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑑𝑒𝑧𝑒 𝑙𝑎 𝑜 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑡̗𝑖𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑙 𝑣𝑜𝑟 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑖̂𝑛 𝑚𝑎̂𝑖𝑛𝑖”.

Urma scrisoarea, din care redăm un amplu fragment: "𝐷𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟. 𝑂 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑎̆ 𝑚𝑖𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑖𝑑𝑒𝑡̗ 𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑣𝑎̆ 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑒 𝑉𝑎̂𝑟𝑙𝑎𝑛, 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑝𝑙𝑜𝑡𝑜𝑛𝑒𝑟 𝑖̂𝑛 𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡𝑎 𝑡̗𝑎̆𝑟𝑒𝑖 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠̗𝑡𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖 𝑠-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 ℎ𝑎𝑖𝑑𝑢𝑐 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑢𝑧𝑎 𝑛𝑒𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑡̗𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑜 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑎̆ 𝑏𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑡̗𝑎̆𝑟𝑎𝑛, 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑎𝑙 𝑜𝑔𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑎𝑙 𝑙𝑢𝑖, 𝑠̗𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑙𝑖𝑛 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̗𝑎̆ 𝑠̗𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑝𝑠𝑢𝑟𝑖, 𝑝𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑐𝑜𝑐𝑜𝑛𝑎𝑠̗𝑖𝑖 𝑖̂𝑚𝑏𝑜𝑔𝑎̆𝑡̗𝑖𝑡̗𝑖 𝑝𝑒 𝑠𝑝𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑒 𝑝𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑝𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑗𝑢𝑣𝑎𝑒𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑠̗𝑖 𝑏𝑙𝑎̆𝑛𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑐𝑢𝑚𝑝𝑒... 𝐴𝑓𝑙𝑎𝑡̗𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑒𝑢, 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑒 𝑉𝑎̂𝑟𝑙𝑎𝑛, 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑎𝑙𝑜𝑚𝑛𝑖𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑔𝑎𝑧𝑒𝑡𝑎 𝑑𝑢𝑚𝑛𝑒𝑎𝑣𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠-𝑎 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑧𝑖𝑢𝑎 𝑑𝑒 1 𝑛𝑜𝑖𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒, 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑎𝑡𝑎𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝑠̗𝑜𝑠𝑒𝑎𝑢𝑎 𝐼𝑠𝑎𝑐𝑐𝑒𝑎 - 𝑇𝑢𝑙𝑐𝑒𝑎, 𝑐𝑢 𝑑𝑙. 𝐺𝑟𝑖𝑔𝑜𝑟𝑜𝑓, 𝑎𝑠̗ 𝑓𝑖 𝑙𝑢𝑎𝑡, 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑠̗𝑖 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖, 𝑠̗𝑖 21.000 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑢𝑙 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑠̗𝑖 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡 𝐵𝑒𝑖𝑔𝑒𝑠𝑐𝑢 𝑂𝑎𝑟𝑑𝑎̆. 𝑉𝑎̆ 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒𝑡̗𝑖 𝑖̂𝑛 𝑗𝑢𝑟𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑣𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑛-𝑎𝑚 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 14.000 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑓𝑎𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑎𝑠 𝑠̗𝑖 𝑙𝑎𝑛𝑡̗, 𝑠̗𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑑𝑙. 𝑖𝑛𝑝𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟 (𝐺𝑟𝑖𝑔𝑜𝑟𝑜𝑓), 920 𝑑𝑒 𝑙𝑒𝑖, 𝑛𝑢 2000 𝑐𝑢𝑚 𝑠-𝑎 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠. 𝐴𝑝𝑜𝑖, 𝑛-𝑎𝑚 𝑙𝑢𝑎𝑡 ℎ𝑎𝑖𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑠̗𝑖 𝑖̂𝑚𝑖 𝑝𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑎̆𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑖-𝑎𝑚 𝑙𝑎̆𝑠𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑐𝑎̆𝑚𝑒𝑠̗𝑖𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑖̂𝑛 𝑖𝑧𝑚𝑒𝑛𝑒, 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑝𝑙𝑎̂𝑛𝑔𝑎̆. 𝑉𝑎̆ 𝑎𝑛𝑢𝑛𝑡̗ 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑑𝑜𝑚𝑛𝑖𝑠̗𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎 𝑐𝑢 𝑚𝑢𝑠𝑡𝑎̆𝑡̗𝑖𝑙𝑒 𝑟𝑎𝑠𝑒 (𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑢𝑙), 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑙-𝑜𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑠𝑡𝑟𝑎̂𝑚𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑐 𝑒𝑢 𝑏𝑖𝑛𝑒 𝑠̗𝑖 𝑎𝑚 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑙𝑎𝑠 𝑔𝑜𝑙 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑣𝑒𝑡̗𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑖𝑔𝑠𝑎𝑐𝑡 (𝑒𝑥𝑎𝑐𝑡) 𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑎̆𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑔𝑎𝑧𝑒𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑡𝑎̆ 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑢𝑙".

Vârlan se mai lăuda în scrisoare că nimeni nu îl poate prinde, că poate evada de oriunde și că își bate joc de autorități: "𝑀𝑎̆ 𝑝𝑙𝑖𝑚𝑏 𝑠𝑙𝑜𝑏𝑜𝑑 𝑖̂𝑛 𝑠𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢, 𝑚𝑎̆ 𝑑𝑢𝑐 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑣𝑟𝑒𝑢, 𝑐𝑢𝑡𝑟𝑒𝑖𝑒𝑟 𝑑𝑟𝑢𝑚𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑎𝑗𝑢𝑡 𝑣𝑎̆𝑑𝑎𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑠̗𝑖 𝑝𝑒 𝑜𝑟𝑓𝑎𝑛𝑖, 𝑑𝑎𝑟𝑖 𝑝𝑖 𝑐𝑒𝑖 𝑏𝑜𝑔𝑎𝑡̗𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑖 𝑠𝑡𝑟𝑜𝑝𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑢 𝑛𝑜𝑟𝑜𝑖, 𝑖̂𝑖 𝑐𝑎𝑙𝑐... 𝐷𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑎𝑚 𝑣𝑟𝑢𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑠̗𝑡𝑖𝑡̗𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑠̗𝑖 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒𝑡̗𝑖 𝑙𝑎 𝑔𝑎𝑧𝑒𝑡𝑎̆. 𝐶𝑢 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡, 𝑎𝑙 𝑑𝑣𝑠 𝑐𝑖𝑡𝑖𝑡𝑜𝑟, 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑒 𝑉𝑎̂𝑟𝑙𝑎𝑛, ℎ𝑎𝑖𝑑𝑢𝑐 𝑑𝑖𝑛 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑣𝑒𝑐ℎ𝑖, 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑙𝑎𝑣𝑎 𝑅𝑢𝑠𝑎̆".

Norocul lui Vârlan s-a sfârșit pe 17 februarie 1923. Stejarul în care se ascundea nu mai există astăzi, dar un izvor din apropiere, din care își potolea setea, se numește și acum Izvorul lui Vârlan. A rămas în istoria Dobrogei ca un tâlhar cu maniere și principii, care își învățase toți tovarășii de fărădelege să scrie și să citească. Probabil, dacă ar fi să vorbim despre un haiduc în sensul romantic din cărți, dintre numeroșii bandiți dobrogeni de la începutul secolului al XX-lea, atunci Vasile Vârlan ar fi singurul care ar merita acest titlu.

𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢 – 𝐂𝐚𝐟𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮𝐚, 𝐁𝐞𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐬̗𝐢 𝐂𝐨𝐟𝐞𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐔𝐑𝐒𝐀, 𝐕𝐞𝐬̗𝐧𝐢𝐜 𝐠𝐮𝐬𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐩𝐞𝐭𝐞, 𝐁𝐞𝐫𝐞 𝐁𝐫𝐚𝐠𝐚𝐝𝐢𝐫𝐮; 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐋. 𝐆𝐡𝐞𝐫𝐨𝐧𝐝𝐚𝐜𝐡𝐢𝐬 – 𝐏𝐢𝐚𝐭̗𝐚 𝐈𝐧𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭̗𝐞𝐢 (𝐳𝐢𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐫𝐚̆, 𝟏𝟗𝟐𝟒).

foto: ziarul Dacia 

Articole similare

• Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
• Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
• Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
• În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
• Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști