Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Agricultura românească, sub presiunea crizei din Orientul Mijlociu. Guvernul Bolojan, fără soluții pentru fermieri!

Agricultura românească, sub presiunea crizei din Orientul Mijlociu. Guvernul Bolojan, fără soluții pentru fermieri!(259)

Deputatul AUR Bogdan Velcescu avertizează că scumpirea gazului și a îngrășămintelor riscă să împingă fermierii români într-o nouă criză, în timp ce Guvernul Bolojan nu are o strategie pentru protejarea producției agricole.

„Criza din Orientul Mijlociu începe să afecteze direct agricultura românească, iar Guvernul Bolojan nu pare să aibă niciun plan pentru a proteja fermierii de efectele acestei situații. Costurile pentru inputurile agricole cresc de la o zi la alta, iar statul asistă pasiv, exact cum s-a întâmplat și în cazul scumpirilor la carburant.

Agricultura depinde în mare măsură de gazul natural, principala materie primă pentru producerea îngrășămintelor chimice. În momentul în care prețul gazului crește sau piața devine instabilă, costurile de producție explodează, iar fermierii sunt puși în fața unor cheltuieli pe care mulți nu le mai pot susține.

Situația este cu atât mai absurdă cu cât România are resurse importante de gaz, dar nu mai produce aproape nimic pentru propria agricultură. Combinatul Azomureș, care timp de decenii a fost unul dintre pilonii industriei chimice din România, se confruntă astăzi cu incertitudine și concedieri, exact într-un moment în care producția internă ar trebui consolidată.

În loc să reconstruiască industria și să asigure stabilitate pentru agricultură, guvernele din ultimii 35 de ani au vândut fabrici, au închis combinate și au lăsat România dependentă de importuri. Rezultatul îl vedem astăzi: orice criză internațională se transformă imediat într-o problemă pentru fermierii români și pentru securitatea alimentară a țării.

Mai grav este că acolo unde încă există producție în România, statul nu face nimic pentru a o sprijini. Mă refer inclusiv la sectorul inputurilor ecologice pentru agricultură, unde legislația – inclusiv Ordonanța 53/2025 – vorbește despre necesitatea creșterii producției interne. În loc să transforme aceste prevederi într-o politică reală de sprijin pentru producătorii români, guvernul rămâne blocat în declarații, în timp ce agricultura continuă să depindă de importuri.

Dacă statul nu intervine rapid cu măsuri concrete și cu o strategie pentru producția internă, România riscă să aibă unul dintre cei mai slabi ani agricoli din ultimul deceniu. Fermierii români nu cer privilegii, ci predictibilitate și sprijin real. Dacă nu înțelegem asta la timp, vom ajunge din nou în situația absurdă în care o țară cu resurse agricole uriașe depinde de alții chiar și pentru lucrurile de bază”, a declarat Bogdan Velcescu, deputat AUR.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.