Deputatul AUR Cosmin Hristu propune interzicerea totală a jocurilor de noroc în Constanța și Mamaia(349)
Deputatul AUR Cosmin Hristu a inițiat un poiect ferm, de eliminare totală a jocurilor de noroc, atât în municipiul Constanța, cât și în Mamaia. În opinia sa, comunitatea și turiștii trebuie protejați, nu expuși dependenței.
„Constanța trebuie să fie un oraș al turismului și al relaxării, nu un oraș al dependenței!
Am inițiat un proiect prin care propun interzicerea totală a activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia. Proiectul a fost depus în Consiliul Local prin consilierii locali AUR.
În urmă cu ceva timp, cei de la USR au venit cu o propunere privind interzicerea jocurilor de noroc, însă aceasta permitea în continuare funcționarea lor în stațiunea Mamaia.
Eu cred că, dacă vorbim cu adevărat despre protejarea comunității, măsura trebuie să fie clară și completă: FĂRĂ JOCURI DE NOROC NICI ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA, NICI ÎN MAMAIA.
Industria jocurilor de noroc nu se bazează pe noroc, ci pe mecanisme psihologice gândite pentru a crea dependență și pentru a-i face pe oameni să continue să joace.
Turiștii care vizitează stațiunea Mamaia sunt expuși acestor mecanisme de manipulare. Mulți dintre ei nu sunt conștienți de strategiile psihologice folosite. Rezultatul: pierderi financiare care afectează bugetul familiei și experiența de vacanță. Responsabilitatea municipalității este de a proteja turiștii și reputația stațiunii. Un turist care pierde bani în cazinou nu se va mai întoarce. Un turist care se simte sigur și protejat va deveni client loyal. Banii pierduți în jocuri de noroc sunt bani care nu sunt cheltuiți în alte sectoare ale economiei locale, hoteluri, restaurante, comerț, cultură. Cazinourile nu generează bogăție pentru comunitate; doar o redistribuie de la cetățeni la operatori.
Consecințele sunt reale:
familii afectate, datorii, dependență și probleme sociale.
În același timp, banii pierduți în jocuri de noroc sunt bani care nu mai ajung în economia locală.
Mamaia trebuie să rămână o stațiune a vacanțelor și a relaxării, nu un loc dominat de săli de joc și cazinouri.
Proiectul va fi pus pe ordinea de zi a Consiliului Local la sfârșitul lunii martie.
Fac un apel către toți consilierii locali, indiferent de apartenența politică, să susțină această inițiativă pentru excluderea totală a jocurilor de noroc din municipiul Constanța și din stațiunea Mamaia.
Este o decizie importantă pentru comunitate, pentru turiști și pentru viitorul orașului nostru.”, a declarat deputatul constănțean.