Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
RAJA a premiat micii ambasadori ai apei în cadrul concursului „Apa este viață!” - ediția 2026

RAJA a premiat micii ambasadori ai apei în cadrul concursului „Apa este viață!” - ediția 2026(293)

Sediul central al RAJA SA s-a transformat astăzi, 25 martie 2026, într-un univers de culoare, emoție și speranță, găzduind festivitatea de premiere a concursului de pictură și desen „Apa este viață!” – ediția 2026.

Evenimentul a reunit copiii premiați, alături de părinți, cadre didactice, precum și de prieteni și rude, într-o atmosferă caldă, în care bucuria și emoțiile autentice au fost prezente la fiecare moment, aceștia privind cu mândrie cum munca și talentul elevilor sunt răsplătite.

Peste 300 de lucrări au fost înscrise în competiție, fiecare desen reflectând nu doar talentul participanților, ci și modul în care aceștia înțeleg rolul esențial al apei în viața de zi cu zi și importanța protejării acestei resurse esențiale.

„Ne-am bucurat să vedem câtă imaginație și implicare au demonstrat copiii prin desenele lor. Este încurajator să vedem că aceste valori sunt asumate de generațiile tinere. Pentru noi, fiecare participant este un câștigător, pentru că a contribuit la transmiterea unui mesaj important: apa este o resursă pe care trebuie să o protejăm”, a ținut să sublinieze Maria Budeș, director juridic RAJA SA.

În urma procesului de jurizare, câștigătorii au fost desemnați pe categorii de vârstă, iar premiile au constat în vouchere valorice Emag.

Categoria 7–11 ani:

Premiul I (5.000 lei) a fost obținut de Petcu Sonia Teodora, Premiul II (3.500 lei) de Ștefan Eric Andrei, iar Premiul III (2.500 lei) de Nițu Petru. Mențiunile (750 lei fiecare) au revenit elevilor Ivana Andrada Maria, Miron Bogdan și Oprea Vlad Petru, iar Premiul Special (1.500 lei) a fost acordat elevei Iosif Maria Victoria.

Categoria 12–16 ani:

Premiul I (5.000 lei) a fost câștigat de Olteanu Alessia, Premiul II (3.500 lei) de Drăghici Laura Silvia, iar Premiul III (2.500 lei) de Blană Maria Alexandra. Mențiunile (750 lei fiecare) au fost obținute de Leu Ania, Axinte Diana Andreea și Cătălui Cezar, iar Premiul Special (1.500 lei) a fost acordat elevei Glodeanu Sabina Maria.

Evenimentul a reprezentat nu doar o festivitate de premiere, ci și o recunoaștere a modului sincer și profund în care noua generație privește viitorul planetei. Prin ochii copiilor, fiecare lucrare a devenit o poveste despre responsabilitate și despre legătura vitală dintre om și apă.

RAJA SA felicită toți participanții pentru creativitate și implicare și mulțumește părinților și cadrelor didactice pentru sprijinul acordat. Compania va continua să susțină inițiative educaționale care încurajează responsabilitatea față de viitorul apei și implicarea comunității.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.