Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Peste 50 de cicliști profesioniști și amatori s-au înscris la „Turul Dobrogei”

Peste 50 de cicliști profesioniști și amatori s-au înscris la „Turul Dobrogei”
(241)

Revenirea „Turului Dobrogei” în circuitul sportiv internațional se bucură, deja, de un real succes.

Au mai rămas 30 de zile până la start!

Până astăzi, s-au înscris cicliști legitimați la cluburile: Olimpia București, Komodo Fetești, Living Bike Târgoviște, MTB Academy București, Voința Cluj-Napoca, Cyclometry din Republica Moldova, Euxin Constanța, CSM Constanța, precum și amatori din Tulcea, Slobozia, Fetești, București, Ploiești. De asemenea, organizatorii poartă dialoguri avansate cu reprezentanți ai cluburilor: Novak Cycling Academy, Steaua București, Mentorise Cycling Team Ploiești, Petrolul Ploiești, Cycling Team Arad, Bike Rehab Racing Team Constanța, precum și cu Cycling Club „Vasil Levski”, Black Sea Cycling Team Pomorie și „Hemus”-1896 Troyan, toate din Bulgaria. Acestora li se adaugă trei cicliști paralimpici, care vor participa la probele competiției într-un clasament specific.

 „Turul Dobrogei” se va desfășura în perioada 1-3 mai după următorul program:

1 mai 2026
10:00-12:30 – Contratimp individual de 15 km. – Mihail Kogălniceanu – Cuza Vodă și retur;
16:00 – Etapa I fond de 65 km.– Traseu Cumpăna – Agigea - Techirghiol – Topraisar – Bărăganu – Potârnichea, cu sosire în Agigea.

2 mai 2026
10:00 – Etapa a II-a fond de 130 km.– Traseu Sala Sporturilor – Murfatlar – Cobadin – Adamclisi – Ion Corvin și retur, cu sosire în Murfatlar (130 km.).

3 mai 2026
9.30-12:30 – Concurs copii (5 curse pe categorii de vârstă între 7 și 14 an, fete și băieți) – Traseu Capitol – Bulevardul Ferdinand – Capitol;
12:30-14:30 – Circuit adulți (25 tururi) – Traseu – Lupoaică – Capitol (70 km.)

Sunt așteptați să ia startul peste 150 de cicliști profesioniști și amatori care vor concura la categoriile Elite, Under 23, Juniori, Cadeți, Open feminin, Elite feminin și amatori pe grupe de vârstă 19-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60+, 20 de cluburi interne și internaționale, precum și peste 150 de copii la probele special create pentru ei.
 

Câștigătorii vor fi premiați cu 500 lei pentru locul I, 300 de lei pentru locul II și 150 de lei pentru locul III, cu mențiunea că fondul de premiere poate crește în funcție de contribuțiile sponsorilor care sunt așteptați să își anunțe susținerea alături de: Kiss FM, Săptămâna Financiară, Bursa, Artesana, TIS farmaceutic, FIT GYM, RIK, CELCO, SOCEP, AQUA FLUX. Toți cei interesați sunt invitați să acceseze site-ul www.csmconstanta.ro unde au la dispoziție toate informațiile necesare susținerii, înscrierii și participării la „Turul Dobrogei”.

   

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.