Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
trafic auto
Restricții de circulație în Sfânta noapte de Înviere

Restricții de circulație în Sfânta noapte de Înviere(257)

Învierea Domnului aduce, în fiecare an, lumină, speranță și liniște în sufletele tuturor. Și anul acesta, constănțenii sunt invitați să se bucure împreună de această mare sărbătoare, prin manifestări religioase dedicate credinței și tradiției.

Slujba de Înviere va fi organizată în aer liber, pe altarul de vară din curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În data de 11 aprilie 2026, în jurul orei 23:00, va avea loc o procesiune religioasă pentru întâmpinarea Ierarhului care va aduce Sfânta Lumină pe mare.

Procesiunea va avea ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și se va desfășura pe următorul traseu: strada Arhiepiscopiei, traversare bulevardul Regina Elisabeta, faleza Cazinoului, până în Portul Tomis, după care se va reveni pe același traseu către Catedrală.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului, în perioada 11 aprilie 2026, ora 21:00 – 12 aprilie 2026, ora 03:00, se vor institui restricții de circulație în zona peninsulară, după cum urmează:

-se va interzice circulația autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul cuprins între strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta;
-se va interzice circulația autovehiculelor pe strada Revoluția din 22 Decembrie 1989, între bulevardul Regina Elisabeta și strada Teodor Valahu.

De asemenea, pe durata procesiunii religioase, vor fi dispuse măsuri temporare de restricționare a traficului rutier pe traseul de deplasare, pentru a permite desfășurarea în siguranță a evenimentului.

Recomandăm participanților și conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale forțelor de ordine, să manifeste răbdare și înțelegere, precum și să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonelor restricționate.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.