Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Explicațiile CCR despre anularea alegerilor, contestate de senatorul Nicolae Vlahu

Explicațiile CCR despre anularea alegerilor, contestate de senatorul Nicolae Vlahu(324)

Senatorul AUR Nicolae Vlahu reacționează dur după declarațiile recente ale președintei Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, privind anularea alegerilor prezidențiale, acuzând lipsa de transparență și apariția tardivă a unor justificări care ridică serioase semne de întrebare asupra deciziei.

 

„La aproape doi ani de la anularea alegerilor prezidențiale – una dintre cele mai controversate decizii din istoria recentă a României – președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, vine acum, în cadrul unui interviu, cu o serie de „explicații” despre motivele care ar fi stat la baza acestei hotărâri.

Problema este că aceste motive nu au fost prezentate atunci, nu au fost explicate nici ulterior și nu au fost asumate public de nimeni până în acest moment. Apar astăzi, la o distanță de un an și jumătate, într-un moment în care încrederea publică este deja grav afectată.

Dacă aceste încălcări erau atât de grave – drepturi electorale afectate, reguli de finanțare încălcate – de ce nu au fost prezentate în momentul anulării? De ce nu au fost explicate românilor atunci când li s-a anulat votul? De ce li s-a vândut gogoașa că rușii sunt de vină?

Aceste justificări apar târziu și par construite pentru a acoperi o decizie luată deja, nu pentru a o explica. Nu poți anula alegeri într-o democrație și să vii după aproximativ doi ani cu „argumente” scoase din sertar.

În tot acest timp, românii nu au primit nicio explicație oficială completă. Deciziile CSAT au rămas clasificate, iar cei care ar fi trebuit să răspundă public au ales tăcerea. Iar acum li se cere oamenilor să accepte o poveste construită din bucăți, livrată prea târziu ca să mai convingă pe cineva.

Nu poți anula alegeri într-o democrație și să vii ulterior cu explicații care apar și dispar în funcție de context. Nu poți cere încredere în timp ce refuzi transparența.

Românii nu sunt naivi. Au văzut ce s-a întâmplat și cum votul lor a fost anulat cu o decizie pe care nimeni nu a avut curajul să o explice public.

Iar astăzi, când se încearcă rescrierea acelei decizii, nu mai vorbim despre o simplă justificare întârziată, ci despre o tentativă de a cosmetiza un abuz.

Iar un abuz, oricât de mult ar fi explicat ulterior, rămâne un abuz”, a declarat senatorul AUR, Nicolae Vlahu.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.