Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
timp liber
Constanța locală, autentică, vie, unde? La „Târg pe Pietonală”!

Constanța locală, autentică, vie, unde? La „Târg pe Pietonală”!(279)

Organizatorii deja tradiționalului eveniment „Antique by theSea”, târg de artă și antichități din Piața Ovidiu, extind  conceptul de eveniment stradal într-o altă zonă cu identitate și tradiție a Constanței – strada Ștefan cel Mare, principala arteră pietonală si comercială care leagă centrul orașului de zona istorică.

Evenimentul „Târg pe Pietonală” va avea 5 ediții și se desfășoară în perioada IUNIE – octombrie, în primul weekend din fiecare lună (vineri–duminică). Fiecare ediție va avea o tematică adaptată perioadei calendaristice în care se desfășoară.

Evenimentul se adresează în principal producătorilor și creatorilor locali din Constanța, respectiv: artizani și creatori handmade, producători de articole vestimentare și accesorii, producători locali din zona alimentară (cafea, cofetărie, produse artizanale, apicultură, livezi, etc.), meseriași tradiționali (pielari, croitori, restauratori), școli și ateliere care organizează activități tematice, precum și firme locale care doresc contact direct cu clientul final.

Scopul proiectului îl reprezintă crearea unui cadru de promovare pentru producătorii locali, renașterea comunității
constănțene locale prin interacțiune directă, animarea și revitalizarea unei zone centrale importante din Constanța.

TE AȘTEPTĂM ALĂTURI DE NOI! 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.