Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

I-a explodat butelia în casă. Două persoane au ajuns la spital(1147)

La ora 12:39, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a preluat un apel venit de la un cetăţean care semnala producerea unei explozii în Municipiul Constanţa, pe strada Barbu Delavrancea.
Imediat, două autospeciale cu nouă pompieri coordonaţi de un ofiţer s-au deplasat în zona indicată, dar şi un echipaj pentru descarcerare întrucât nu se cunoştea gravitatea evenimentului şi urmările acestuia.
Ajunşi la adresa indicată de apelant, echipajele de pompieri au constatat că explozia a fost produsă de o acumulare de gaze de la butelia de la aragaz şi nu a fost urmată de incendiu. În apartamentul afectat au fost găsite două persoane care prezentau arsuri, ambele fiind preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
La o primă evaluare, explozia a afectat doar apartamentul în care s-a produs, însă fiind vorba de un bloc de apartamente, subprefectul Radu Volcinschi a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii un punct de vedere privind structura de rezistenţă a imobilului şi modul în care aceasta a fost afectată sau nu.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.