Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
În perioada 10–13 mai 2026, Cumpăna este gazda Etapei Naționale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal feminin - gimnaziu

În perioada 10–13 mai 2026, Cumpăna este gazda Etapei Naționale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal feminin - gimnaziu (252)

Evenimentul reunește în comuna Cumpăna cele mai bune echipe școlare de handbal feminin din țară, respectiv din județele București, Prahova, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Brăila, Bistrița, Brașov și Suceava, promovând performanța sportivă, spiritul de echipă și valorile fair-play-ului în rândul elevilor.

La ședința tehnică și festivitatea oficială de deschidere au participat reprezentanți ai administrației locale și ai instituțiilor sportive și educaționale, printre care primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, inspectorul școlar pentru educație fizică și sport Gabi Georgescu, directorul D.J.T.S. Marian Tuțuianu și consilierul D.J.T.S. Mariana Solomon.

În cadrul ceremoniei de deschidere, oficialii au transmis un mesaj de bun venit tuturor participantelor, profesorilor, antrenorilor și susținătorilor, subliniind importanța sportului școlar în dezvoltarea tinerilor și în consolidarea relațiilor dintre comunități.

La competiția ce se va desfășura în sala de sport a Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” din comuna Cumpăna, se vor lupta echipele de handbal ale următoarelor unități de învățământ:

• Școala Gimnazială Nr. 96 București;
• Școala Gimnazială din Comuna Ariceștii Rahtivani, Prahova;
• Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea;
• Liceul cu Program Sportiv Banatul, Timișoara;
• Liceul cu Program Sportiv Brăila;
• Liceul cu Program Sportiv Bistrița;
• Școala Gimnazială Nr. 11 Ștefan Octavian Iosif, Brașov;
• Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Administrația locală transmite felicitări tuturor sportivelor participante, precum și profesorilor și antrenorilor care contribuie la pregătirea și susținerea performanței sportive în mediul școlar.

Prin organizarea acestei competiții naționale, comuna Cumpăna își reconfirmă implicarea în susținerea sportului și a activităților dedicate tinerilor, consolidându-și poziția pe harta competițiilor sportive școlare din România.

Mult succes tuturor! Fie ca cea mai bună echipă să câștige! 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.